Centrul Don Bosco România


Pierdusem mult timp. Pentru a nu mai pierde un alt an, am hotărât transferarea mea la Chieri. Acolo aș fi putut să mă dedic serios studiului. Era în 1831.

Cine a crescut printre păduri și a văzut doar câte un mic sat de provincie, rămâne impresionat când vede un oraș.

Am fost găzduit în casa Luciei Matta, o săteancă de-a noastră. Era văduvă și avea doar un fiu. Se mutase la Chieri pentru a-i fi aproape și a-l ajuta pe perioada studiilor.

Prima persoană pe care am cunoscut-o a fost don Eustachio Valimberti, un preot de care îmi amintesc cu recunoștință. Mă invita să ministrez la Sfânta Liturghie și profita de acele momente ca să-mi dea excelente sfaturi despre cum să mă port și cum să mă țin în afara pericolelor orașului. M-a condus el însuși la delegatul care patrona studiile. M-a prezentat chiar și mai multor profesori.

Și, cum studiile făcute până atunci erau câte puțin din toate, adică puțin despre nimic, am fost sfătuit să mă înscriu în clasa a șasea.

Despre învățător, teologul Pugnetti, am o amintire foarte plăcută. M-a tratat cu mult respect. Văzând vârsta și bunăvoința mea, mă ajutat la școală, mă invita acasă la el, făcea orice pentru a mă ajuta să câștig timpul pierdut.

Pentru vârsta (împlinisem 16 ani) și statura mea, printre elevii mici păream un stâlp. Era un lucru care mă descuraja. Abia după două luni, obținând rezultate strălucite, am fost admis la examen pentru a trece într-a cincia. (Ordinea claselor era descrescătoare: dintr-a cincea se trecea într-a patra, într-a treia, etc). Am intrat bucuros în noua clasă pentru că elevii erau un pic mai mari și profesor era chiar scumpul meu prieten don Valimberti.

După alte două luni am obținut din nou rezultate strălucite. În mod excepțional am fost admis la un alt examen și promovat într-a patra.

La această clasă era profesor don Vincenzo Cima, om aspru care ținea clasa într-o severă disciplină. Văzând că-i apare în clasă, la jumătatea anului, un elev voinic ca și el, a spus în glumă:

- Ăsta ori e prea prost ori prea inteligent.

Un pic speriat de severitatea lui am răspuns:

- Ceva pe la mijloc. Sunt un biet tânăr care are bunăvoința să-și facă datoria și să progreseze în studii.

I-au plăcut acele cuvinte și, cu neobișnuită amabilitate, a adăugat:

- Dacă ai bunăvoință ești în mâini bune. Nu te voi lăsa să pierzi timpul. Fă-ți curaj. Când întâlnești vreo dificultate, spune-mi imediat și te voi ajuta.

I-am mulțimit din inimă.

Nr vizitatori: 1088370
Harta Site Politică de confidențialitate