Centrul Don Bosco România


Don Bosco rămase la pat patruzeci și două de zile. Infirmierul său, Enria, depunea în Procesele Apostolice:

„Resemnarea sa era mare de tot; punea în practică lozinca sa: FARE, PATERE, TACERE: să faci, să rabzi, să taci; pe care mi-o repeta deseori când se simțea mai bine. Acum el, nemaiputând face, răbda și tăcea.”

Boala avu o dublă fază, între 20 și 31 decembrie 1887 agravându-se în mod alarmant. De aceea, în 23 decembrie, se începu adorația perpetuă în fața Preasfântului Sacrament, pentru a-i implora tămăduirea. Băieții se împărțiră pe clase și pe ateliere, căci tinerii, când țin la cineva, sunt gata de orice, și mai ales ei nu dau îndărăt din fața jertfei. Ba chiar doisprezece dintre ei, în frunte cu Don Berto, își oferiseră din toată inima viața pentru a i-o salva pe a lui Don Bosco.

Prin ianuarie își reveni un pic însă boala continua să se agraveze ajungând în 29 ianuarie la faza finală.

Celor ce se apropiau de pat pentru a-l saluta, le spunea: La revedere în Rai. Iar lui Don Bonetti îi încredința chiar un mesaj:

- Spune băieților că îi aștept pe toți în Paradis. Când vei vorbi sau predica, insistă asupra Cuminecării frecvente și a devoțiunii către Preacurata.

E ultima amintire și îndreptarul de viață lăsat de Marele Educator acelui tineret pe care-l iubise atât de mult.

În 31 ianuarie la orele 4:30 Don Bosco trecu la cele veșnice. Avea 72 de ani, 5 luni și 15 zile.

O mulțime imensă veni la Valdocco să-i aducă un ultim omagiu.

Nr vizitatori: 871668
Harta Site Politică de confidențialitate