Centrul Don Bosco România


Într-o seară ploioasă de mai, a bătut la ușa noastră un băiat de vreo 15 ani, ud tot și amorțit. Ne-a cerut pâine și găzduire. Mama l-a lăsat să intre în bucătărie, aproape de sobă. În timp ce se încălzea și se usca i-am dat pâine și borș. L-am întrebat dacă merge la școală, dacă are rude, ce meserie cunoaște. Mi-a răspuns:

- Sunt un biet orfan. Vin din Valsesia să caut de muncă. Aveam trei lire dar le-am cheltuit și nu am găsit de muncă. Acum nu mai am nimic și sunt al nimănui.

- Ai făcut deja Prima Împărtășanie?

- Nu.

- Sfântul Mir?

- Nici.

- Te-ai spovedit?

- De câteva ori.

- Și acuma unde vrei să mergi?

- Nu știu. Vă rog, lăsați-mă să petrec noaptea într-un ungher.

A început să plângă pe înfundate. Plângea și mama, iar eu eram tulburat cu totul.

- Dacă aș ști că nu ești un hoț te-aș ține. Niște băieți, însă, mi-au furat păturile și poate și tu vei face ca ei.

- Nu domnule. Stați liniștit. Sunt sărac dar nu am furat niciodată.

- Dacă ești de acord, a spus mama, în noaptea asta o să doarmă aici. Mâine se va îngriji Dumnezeu.

- Aici unde?

- În bucătărie.

- Și dacă ne ia oalele?

- Voi face în așa fel încât să nu se întâmple.

- Bine, de acord.

Ajutată de băiat, mama a ieșit afară și a adunat bucăți de cărămizi. Le-a adus înăuntru și a făcut patru picioare, a întins câteva scânduri, a așezat deasupra o saltea de paie, pregătind astfel primul pat al Oratoriului. Buna mea mamă a găsit atunci cu cale să-i facă băiatului un mic discurs despre necesitatea muncii, a onestității și a religiei. După aceea i-a cerut să se roage.

- Nu știu să mă rog, a răspuns.

- Atunci te vei ruga cu noi, i-a răspuns mama. Și ne-am rugat împreună.

Ca să nu riscăm, bucătăria a fost închisă cu cheia până dimineața următoare.

Acesta a fost primul băiat găzduit în casa noastră. Lui i s-a adăugat repede un al doilea și, după aceea, alții. Dar în acel an, 1847, din lipsă de spațiu am fost constrânși să găzduim numai doi.

Nr vizitatori: 871662
Harta Site Politică de confidențialitate