Centrul Don Bosco România


În seara acelei zile eram într-un dormitor în care stăteau în jur de douăzeci de seminariști. Eram agitat. “În noaptea aceasta se va împlini promisiunea”, gândeam.

Înspre unsprezece și jumătate, pe coridor s-a auzit un zomot înfundat. Părea că o căruță mare, trasă de cai, venea apropiindu-se de ușa dormitorului. Clipă cu clipă zgomotul se făcea tot mai înfundat ca un tunet. Tot dormitorul tremura. Seminariștii, speriați, au sărit din paturile lor și s-au strâns toți într-un colț. Atunci, în mijlocul acelui tunet înfundat și violent, am auzit vocea clară a lui Luigi Comollo. A repetat de trei ori:

- Bosco, eu sunt mântuit.

Toți seminariști au auzit zgomotul, mulți au auzit și vocea dar nu au înțeles cuvintele. Câțiva, ca și mine, le-au înțeles foarte bine așa încât, pentru mai mult timp, au trecut din gură în gură. Îmi amintesc că atunci a fost pentru prima oară când mi-a fost frică. O frică care m-a îmbolnăvit și m-a purtat până aproape de mormânt.

Nr vizitatori: 870820
Harta Site Politică de confidențialitate