Centrul Don Bosco România


Din zi în zi numărul celor care cereau găzduire creștea. Unde să-i primim pe toți băieții săraci care îmi cereau să-i primesc ca interni? Problema era agravată de faptul că explozia depozitului de praf de pușcă, petrecută cu un an în urmă, stricase pe jumătate casa cumpărată de la Pinardi.

În acele momente de urgentă nevoie am luat hotărârea să ridic o nouă construcție. Ca să folosim în continuare vechile camere, s-a început construirea părții noi ca o prelungire a casei Pinardi.

Intrasem deja în toamnă, dar lucrările au mers cu iuțeală și repede s-a ajuns la acoperiș. Erau deja montate bârnele acoperișului, suporturile pentru țigle erau bătute în cuie, țiglele erau stivuite pe bârne și urmau să fie așazate când, o ploaie puternică a întrerupt lucrările. Timp de mai multe zile apa a curs scurgându-se și infiltrându-se, a măcinat tencuiala proaspătă lăsând zidurile din cărămizi și pietre spălate.

Era cam doisprezece noaptea. Dormeau cu toții. Și iată, s-a auzit un zgomot puternic, care se făcea din ce în ce mai intens și mai înfricoșător. Ne-am trezit fiecare și, neștiind ce se întâmplă, înspăimântați, ne-am înfășurat cu păturile sau cerșafurile și am ieșit din dormitor. În confuzia creată fiecare fugea fără să știe încotro, dar cu dorința de a se îndepărta de pericolul iminent. Dezordinea și vacarmul creșteau. Scheletul acoperișului, țiglele, zidurile, cădeau cu zgomot, prăvălind totul.

Noua construcție se rezema de zidul clădirii vechi și scunde, și era pericolul ca toți să rămână striviți sub dărâmăturile care abia se mai țineau. Dar nu a fost nici o nenorocire personală, în afară de acel îngrozitor tunet care ne-a speriat de moarte.

Dimineața a ajuns o comisie de ingineri trimisă de la Municipiu pentru evaluări la fața locului. Cavalerul Gabetti, văzând un pilastru rupt de la bază rezemat pe un dormitor a exclamat:

- Mergeți și mulțumiți Fecioarei Consolate. Acel stâlp se ține ca prin minune. Dacă ar fi căzut i-ar fi îngropat sub ruine pe Don Bosco și pe cei treizeci de băieți cu care dormea împreună în camera de dedesupt.

Lucrările erau în sarcina trustului și toate oalele s-au spart în capul maistrului șef. Pagubele au fost evaluate la zece mii de lire. Faptul s-a întâmplat la doisprezece noaptea pe 2 decembrie 1852.

În mijlocul evenimentelor triste care însoțesc viața oamenilor, este mereu mâna bunului Dumnezeu care îmblânzește nenorocirile noastre. Dacă acel dezastru s-ar fi întâmplat cu două ore mai devreme, ar fi îngropat elevii școlilor serale. Orele se terminau la zece iar elevii, când ieșeau din clase, zăboveau pentru mai bine de jumătate de oră în fața clădirii în construcție. Erau aproape trei sute. Dezastrul a început la vreo două ore după ce plecaseră toți.

Nr vizitatori: 1053707
Harta Site Politică de confidențialitate