Centrul Don Bosco România


Încet încet, viața reintră în normal.

Am încercat să găzduiesc un număr cât mai mare de copii și tineri rămași orfani de pe urma ciumei, să le ofer posibilitatea de a învăța o meserie pentru a-și găsi un loc de muncă.

Exista, însă, o serioasă dificultate. Nu aveam laboratoare interne și tinerii noștri mergeau să lucreze la Torino. Acest lucru crea pericole serioase pentru viața lor spirituală: colegii de muncă, discuțiile pe care le auzeau, ceea ce vedeau, dăunau, de multe ori, convingerilor creștinești pe care încercam să le construim la Oratoriu.

Am început, atunci, să fac câte un mic discurs, seara, după rugăciune. Prezentam și întăream vreun adevăr al vieții creștine care fusese discutat în timpul zilei.

Ceea ce li se întâmpla tinerilor muncitori, li se întâmpla și elevilor. Nu aveam clase interne și, deci, cei mai avansați la învățătură mergeau la profesorul Giuseppe Bonzanino ca să facă gramatica iar ceilalți, la profesorul Matteo Picco pentru școala de retorică. Erau școli foarte bune dar, mergând și întorcându-se de la școală, elevii întâmpinau dificultățile lor.

Doar în 1856 am reușit să avem, cu un deosebit avantaj, toate școlile și laboratoarele în casa Oratoriului.

Nr vizitatori: 870828
Harta Site Politică de confidențialitate