Centrul Don Bosco România


După 1848 s-a înregistrat o așa degenerare de idei și de fapte, încât nu mă mai puteam încrede nici în colaboratorii mei. Treburile din jurul casei trebuiau să fie făcute de mine și de mama. Eu trebuia să gătesc, să pregătesc masa, să mătur casa, să tai lemne, să fac cămăși, pantaloni, prosoape, cearșafuri, să le cârpesc atunci când se rupeau. Părea o pierdere de timp în chimb, am găsit în acele activități o mare posibilitate de a-i ajuta pe tineri în viața lor de creștini. În timp ce împărțeam pâine, în timp ce puneam borșul, puteam, fără grabă, să le dau un sfat bun, să le adresez o vorbă bună. Seara, după ce terminam, trebuia să rezolv alte necesități.

O mare dificultate am întâmpinat în privința cărților. După ce am terminat catehismul mic, nu mai aveam nici un text pentru orele de religie și de lectură. Am verificat toate cărțile de “Istorie Sacră” care se foloseau în școli și nu am găsit niciuna potrivită pentru elevii noștri. Defectele cele mai des întâlnite erau: limbajul care nu era popular, povestirea unor întâmplări care nu erau potrivite pentru tineri, lucruri care nu-i interesau și care erau lungite prea mult. Multe întâmplări erau povestite în așa fel încât puteau ofensa sensibilitatea morală a tinerilor. În plus, aproape nici o carte nu se îngrijea să pună în lumină punctele fundamentale ale credinței. Erau neglijate lucrurile care vorbeau despre cultul exterior pe care trebuie să-l dăm lui Dumnezeu, despre existența purgatorului, despre instituirea de către Isus a Spovezii și a Euharistiei.

Timpurile în care trăiam cereau în mod deosebit să nu neglijăm acestă parte a învățăturii creștine. De aceea, m-am hotărât să redactez o “Istorie Sacră”, care să fie scrisă în stil popular, să aibă limbajul ușor și să evite defectele pe care le-am expus mai sus. Așa a luat naștere “Istoria Sacră pentru uz școlar”. Nu aveam pretenția să scriu o carte elegantă, dar am pus în această muncă toată bunăvoința mea ca să fac un bine tinerilor.

După câteva luni de școală am dat o serie de probe publice cu școala noastră duminicală. În prezența unor personalități celebre ca abatele Aporti, contele Boncompagni, viceprimarul Pietro Baricco, profesorul universitar Giuseppe Rayneri, elevii au fost întrebați din istoria sacră și din geografia Palestinei. Rezultatele au smuls aplauze.

Între timp vedeam crescând, din zi în zi, o nouă necesitate: o carte de rugăciuni și de meditație adaptată tinerilor din vremea noastră. Erau foarte multe care treceau din mână în mână. Aveam chiar și autori de seamă. Dar, în general, autorii nu ținuseră cont de cititorii tineri și, cu tot respectul, căutaseră să-i servească pe catolici, pe evrei și pe protestanți.

Ținând cont de acestă necesitate, am scris o carte, bazată pe adevărurile biblice și adaptată tinerilor, care să le hrănească credința. Trebuia să expun adevărurile fundamentale ale religiei catolice foarte pe scurt și cu toată claritatea. Am intitulat-o “Tânărul prevăzător”.

Erau treburi care le făceam până noaptea târziu, furând din orele de somn.

Nr vizitatori: 883074
Harta Site Politică de confidențialitate