Centrul Don Bosco România


Acele plimbări aprindeau în tineri un entuziasm uriaș. Oratoriul, acel amestec de rugăciune, jocuri și plimbări, era de acum viața lor. Orice băiat îmi era prieten până într-acolo încât, nu doar că asculta de orice semn al meu, dar era nerăbdător să facă ceva pentru mine. Într-o zi, un polițist m-a văzut aducând la ordine patru sute de băieți, făcând un singur semn cu mâna, și a exclamat:

- Dacă acest preot ar fi general de armată ar putea învinge cea mai puternică armată din lume.

Trebuie să recunosc că afecțiunea și ascultarea băieților mei atingea limite incredibile. Dar, chiar acest lucru a întărit zvonul că Don Bosco cu tinerii săi ar putea, dintr-un moment în altul, să pornească o revoluție.

Era un zvon ridicol și totuși, a găsit crezare pe lângă autorități. În mod special a trezit bănuieli marchizului Michele de Cavour, tatăl celebrilor Camillo și Gustav, secretarul orașului și, ca atare, șeful poliției. M-a invitat în Palatul Municipal, mi-a făcut o scurtă informare asupra zvonurilor care circulau pe seama mea și a încheiat:

- Dumneavoastră sunteți un preot deosebit. Acceptați sfatul meu: trimeteți-i acasă pe toți acești golani. Nu pot decât să vă facă neplăceri dumneavoastră și autorităților publice. Am dovezi că adunările acestor tineri sunt periculoase și, de aceea, nu pot să le tolerez.

- Domnule Marchiz - am răspuns, - eu încerc doar să îmbunătățesc viața acestor săraci fii ai poporului. Nu caut ajutoare financiare. Caut doar un loc unde să-i adun. Cu activitatea mea fac să scadă numărul acelora care intră în închisori.

- Greșiți părinte. Oboseala dumneavoastră e în zadar. Eu nu vă pot da un sediu pentru că, repet, reuniunile voastre sunt periculoase. Și, fără ajutorul meu, nu veți mai găsi mijloace ca să plătiți chirii și cheltuieli. Vă repet: nu mai pot permite reuniunile acestor vagabonzi.

- Dumneavoastră spuneți că oboseala mea e în zadar. Dar, rezultatele pe care le-am obținut demonstrează contrariul. Mulți tineri erau complet abandonați. I-am adunat, i-am abătut de la căile strâmbe și, i-am îndreptat înspre o meserie cinstită. Nu au mai ajuns în pușcării cum deja li se întâmplase. În ce privește mijloacele financiare, nu mi-au lipsit niciodată: sunt în mâinile lui Dumnezeu care, deseori se folosește de lucruri de puțină valoare ca să-și realizeze cele mai mari planuri ale sale.

- Aveți răbdare și ascultați-mă. Eu nu pot să mai permit adunările voastre.

- Dumneavoastră nu mi le interziceți mie, Marchize, dar le interziceți acestor tineri abandonați. Făcând așa, dumneavoastră îi împingeți pe un drum periculos.

- Nici să n-aud. Nu v-am chemat să discutăm. Dumneavoastră creați dezordini pe care eu vreau și trebuie să le elimin. Nu știți că este interzisă orice adunare publică care nu are un permis în regulă?

- Dar adunările mele nu au un scop politic. Eu predau catehismul la niște sărmani copii și o fac cu permisiunea arhiepiscopului.

- Arhiepiscopul știe de activitatea dumneavoastră?

- Sigur. Nu am făcut niciodată un pas fără permisiunea lui.

- Eu, în schimb, nu pot să permit aceste reuniuni.

- Domnule Marchiz, vreți vrea oare să-mi interziceți să fac catehism câtă vreme am permisiunea arhiepiscopului?

- Dacă arhiepiscopul vă va da ordin să încetați acest Oratoriu ridicol, veți asculta?

- Am început și am continuat încurajat de superiorul meu bisericesc. Orice ordin va vrea să-mi deie mă va găsi pregătit.

- Atunci puteți pleca. Voi vorbi cu arhiepiscopul. Dar, dacă nu veți asculta nici de el, mă veți constrânge să folosesc mijloace mai severe. Să nu uitați.

Nr vizitatori: 870809
Harta Site Politică de confidențialitate