Centrul Don Bosco România


În Seminar, ca în orice altă școală, aveam recreații în care ne manifestam în voie.

Deseori aceste recreații ale mele erau întrerupte de Luigi. Mă trăgea de mânecă, mă invita să-l urmez și mă ducea în biserică. Acolo îmi cerea să mă rog: Vizita la Sfântul Scrament, rugăciuni pentru cei în agonie, Rozariul, Oficiul la Sfânta Fecioară pentru sufletele din Purgator.

Minunatul băiat a fost un mare noroc pentru mine. Știa să aleagă momentul cel mai potrivit pentru a mă avertiza, pentru a mă corecta, pentru a-mi zice un cuvânt de încurajare. Făcea totul cu atâta amabilitate și dragoste, că îmi plăcea să fiu corectat de el.

Eram prieteni foarte buni. Încercam să-l imit dar eram cu o sută de kilometri în urma lui. Totuși, dacă nu am fost corupt de colegii mai dezordonați, dacă am perseverat serios în chemarea mea, i-o datorez lui. Într-o singură privință nici măcar nu am încercat să-i urmez exemplul: în mortificație. Avea doar nouăsprezece ani și postea sever pe tot parcursul Postului Mare și în toate sâmbetele consacrate Sfintei Maria. Deseori renunța la micul dejun și, uneori, mânca doar pâine și apă. Suporta cu o cuceritoare răbdare cuvintele grosolane, atitudinile de dispreț rece. Știa precis ce face și în biserică și la școală. Mi se părea imposibil faptul că reușea atâtea. Mai mult decât un prieten era un ideal pentru mine, un model deosebit de virtute, un continuu stimul de a mă împotrivi delăsării pentru a fi, cât de cât, ca el.

Nr vizitatori: 877276
Harta Site Politică de confidențialitate