Centrul Don Bosco România


La Valdocco aveam în sfârșit un loc stabil și în regulă. M-am apucat, așadar, cu toată bunăvoința să realizez acele inițiative care trebuiau să creeze în Oratoriul nostru unitate de spirit, de acțiune, de administrație.

Pentru început am scris un Regulament. În el erau expuse cu simplitate lucrurile care se făceau deja în Oratoriu și modul în care trebuiau să fie făcute. Acest Regulament a fost tipărit și fiecare îl poate citi.

Serviciul adus de acest mic Regulament a fost notabil: fiecare știa ce trebuie să facă. Eu lăsam fiecăruia toată responsabilitatea însărcinării sale. Cu Regulamentul, fiecare știa care îi erau responsabilitățile ce îi erau încredințate.

Iată condițiile pentru acceptarea tinerilor în Oratoriu:

“1. Scopul acestui Oratoriu fiind acela de a ține tinerimea departe de lene și de tovărășiile rele, în special în zilele de sărbătoare, pot fi primiți toți, fără excepție de rang sau de condiție.

2. Cu precădere, însă, sunt primiți și cultivați aceia care sunt săraci, mai părăsiți și mai neștiutori, pentru că ei au mai mare nevoie de asistență pentru a rămâne pe calea mântuirii veșnice.

3. Se preferă vârsta de opt ani; sunt, de aceea, excluși băiețașii, ca aceia care provoacă dezordini, și nu sunt în stare să înțeleagă ceea ce se predă.

4. Nu contează dacă au handicapuri fizice; să nu aibă, însă, boli molipsitoare, sau care să provoace mari neplăceri colegilor; în aceste cazuri, unul singur i-ar putea îndepărta pe mulți de Oratoriu.

5. Să fie ocupați cu vreun meșteșug sau cu vreo meserie, pentru că lenea și lipsa de ocupație atrag după ele toate viciile și fac, deci, inutilă orice instruire religioasă. Cine nu are o slujbă, și ar dori să muncească, se poate adresa Protectorilor și va fi ajutat de aceștia.

6. Intrând în acest Oratoriu, un tânăr trebuie să înțeleagă că acesta e un loc religios, în care scopul este de a deveni creștini buni și cetățeni onești; de aceea, e riguros interzis să se înjure, și să se poarte discuții contrare Sfintei Religii Catolice. Cine face asemenea greșeli va fi atenționat părintește prima dată; dacă nu se va corecta, se va aduce la cunoștința directorului, care îl va da afară din Oratoriu.

7. Pot fi primiți și tinerii vagabonzi, cu condiția de a nu provoca scandaluri și de a dovedi dorința de a avea un comportament mai bun.

8. Nu se plătește nimic nici pentru a intra nici pentru a rămâne în Oratoriu. Cel care ar dori să se înscrie la vreo societate de economii, se poate înscrie la aceea de Ajutor Reciproc, ale cărei reguli sunt separate.

9. Toți sunt liberi să frecventeze Oratoriul dar toți trebuie să fie supuși dispozițiilor responsabililor; să manifeste atitudinea cuvenită în recreație, în biserică și în afara Oratoriului”.

Nr vizitatori: 870753
Harta Site Politică de confidențialitate