Centrul Don Bosco România


Văzând acele camere aproape fără nimic, mama a surâs și a spus:

- La Becchi aveam multă bătaie de cap ca să fac în așa fel încât familia să meargă înainte, să comand ceea ce fiecare trebuia să facă. Aici voi fi mult mai liniștită.

Dar cum să trăiești, cum să mănânci, cu ce să plătești chiria? Și aceasta nu era totul: mulți copii îmi cereau mereu pâine, papuci, cămăși, haine. Aveau mare nevoie de ele pentru a putea să meargă la muncă. Am făcut în așa fel încât să-mi ajungă de acasă puțin vin, puțină făină albă, făină de porumb, fasole. Ca să ne descurcăm cu primele cheltuieli, am vândut o parte din vie și câteva ogoare. Mama a adus zestrea ei de nuntă pe care, până atunci, o păstrase cu grijă. Câteva dintre hainele ei au folosit ca să facem patrafire. Cu albiturile s-au făcut fețe de altar și alte lucruri care foloseau pentru celebrarea Sfintei Liturghii. Totul a trecut prin mâinile doamnei Gastaldi care, chiar de pe atunci, avea la inimă Oratoriul.

Mama avea chiar și un mic lănțișor de aur și câteva inele. Le-a vândut ca să cumpere lucrurile necesare în biserică. Într-o seară mama, care mereu era pusă pe glume, a început să cânte:

“Vai lumii, dacă ne-aude,

Călători fără nimic.”

Nr vizitatori: 879161
Harta Site Politică de confidențialitate