Centrul Don Bosco România


Însoțit de Pancrazio Soave am ajuns în fața unei cocioabe cu un singur etaj, cu o scară și un balcon mâncate de carii. În jur erau grădini, pajiști, ogoare. Mă pregăteam să urc scara când, domnul Pinardi mi-a zis:

- Nu, locul pentru dumneavoastră este în spate.

Era un șopron lung (15 metri pe 6) care, într-o parte, se sprijinea de zidul casei, iar de cealaltă parte, cobora până la un metru de la pământ. Putea folosi ca magazie sau ca depozit de lemne, nu pentru altceva. Am intrat cu capul aplecat ca să nu mă lovesc de acoperiș.

- Prea scundă, nu-mi folosește - am spus.

- O voi schimba cum vreți, a răspuns politicos Pinardi. Voi săpa, voi face trepte, voi schimba podeaua, dar țin să faceți aici laboratorul.

- Nu este un laborator ci un Oratoriu, o mică biserică pentru a aduna niște băieți.

- Și mai bine. Eu sunt un cântăreț și voi veni să vă dau o mână de ajutor. Voi aduce și două scaune: unul pentru mine, unul pentru soția mea. Și apoi, am în casă o lampă: o voi aduce aici. Haideți să facem acest contract.

Cumsecade om! Era, într-adevăr, mulțumit să aibă în casă o biserică.

- Dragul meu prieten, i-am spus, îți mulțumesc pentru bunăvoință. Dacă îmi garantați că veți coborâ nivelul la cinzeci de centimetri, pot să accept. Dar cât vreți pentru chirie?

- Trei sute de lire. Mi s-a oferit și mai mult dar prefer să închiriez unui preot, în special dacă vrea să facă o biserică.

- Vă dau trei sute și douăzeci de lire cu condiția să-mi închiriați și petecul de pământ din jurul șopronului ca să aibă loc copiii să se joace acolo. Trebuie, însă, să-mi dați cuvântul că voi putea veni cu copiii mei chiar duminica viitoare.

- De acord. Batem palma. Veniți chiar duminică. Va fi totul pregătit.

Nr vizitatori: 879162
Harta Site Politică de confidențialitate