Centrul Don Bosco România


Stabilitatea sediului, semnele de afecțiune ale arhiepiscopului, celebrările solemne, muzica, plăcuta harababură a jocurilor atrăgeau băieți din toate părțile. Mulți dintre preoții care mă lăsaseră singur au început să se întoarcă. Îmi dădeau o mână de ajutor don Giuseppe Trivero, don Giacinto Carpano, don Giovanni Vola, don Roberto Murialdo, și veșnic neobositul don Borel.

Iată cum se desfășura ziua noastră de sărbătoare.

Dimineața devreme deschideam biserica și începeam să-i spovedesc pe băieți. Spovezile durau până la ora când începea liturghia. Era fixată la opt dar, pentru a-i mulțumi pe toți cei care doreau să se spovedească, deseori o amânam pentru ora nouă și chiar mai târziu.

Dacă era cu mine vreun alt preot, el rămânea cu băieții și îi ajuta să se roage recitând rugăciunile cu voce tare.

Cei care erau pregătiți, în timpul liturghiei se împărtășeau. Imediat după aceea mă urcam la un mic pupitru și explicam Evanghelia (după câteva duminici am început povestirea Istoriei Sfinte pe episoade). Aceste povestiri, pitorești datorită descrierii locurilor și a modului de trai din alte timpuri, erau făcute în mod simplu și popular. Plăceau celor mici, celor mari și chiar preoților care le ascultau. După predică începea școala care ținea până la doisprezece.

La unu după-amiaza începea recreația: bile, catalige, puști și săbii de lemn, aparate pentru gimnastică. La două jumătate începea catehismul. Băieții care, pe atunci, veneau la Oratoriu rețineau foarte greu. Mi s-a întâmplat de mai multe ori să încep cântecul Bucură-te Maria: din patru sute de băieți nici unul nu era în stare să continue dacă nu se mai auzea vocea mea. După catehism spuneam Rozariul. Ușor, ușor, însă, i-am învățat să cânte vesperele. Am început să învățăm Ave Maris Stela, după aceea Magnificat, după aceea, unul câte unul, psalmii și, la sfârșit, antifonele. Pe parcursul unui an am reușit să cântăm toate vesperele Mariei.

După vespere (sau după Rozariu) urma o scurtă predică ce cuprindea, aproape mereu, un fapt care ne punea dinainte o virtute, sau cerea să se lupte împotriva unei obișnuințe urâte. Totul se încheia cu cântecul Litaniei Mariei și cu Binecuvântarea Euharistică.

După ieșirea din biserică fiecare făcea ce vroia cu timpul său liber. Câte unul continua catehismul, lua lecții de cântec sau de lectură. Marea majoritate a băieților se jucau alergând și sărind până spre seară. Sub supravegherea mea intrau în acțiune toate obiectele pentru joacă, până ce și instrumentele scamatorilor pe care învățasem să le folosesc pe izlazul din Becchi. Numai cu lucruri de acest fel se puteau împiedica certurile și se putea menține o veselie ordonată în acea armată de copii. Despre mulți dintre ei se putea spune ca în Sfânta Biblie: “Ca și caii și catârii tropăie, dar nu înțeleg”.

Trebuie să mărturisesc că și la băieții fără nici o pregătire am admirat mereu un adânc respect pentru Biserică și preoți, și o mare dorință de a cunoaște religia creștină.

Eu mă serveam de acele recreații foarte lungi ca să mă apropii de orice băiat. Cu un cuvânt șoptit la ureche îi recomandam unuia mai multă ascultare, altuia mai multă punctualitate la catehism, unui al treilea să vină să se spovedească, altuia îi sugeram un gând pentru meditație, și așa mai departe. Pot să spun că recreația era momentul în care atrăgeam un număr foarte mare de băieți care, sâmbătă seara sau duminică dimineața, veneau cu foarte multă bunăvoință să se spovedească.

Nr vizitatori: 870766
Harta Site Politică de confidențialitate