Centrul Don Bosco România


Aveam prea multe lucruri de făcut. Lucram ca preot în pușcării, la spitalul Cottolengo, la Refugiu, în Oratoriu, în diferite școli. Rupeam ore din noapte ca să scriu cărțile necesare băieților mei. Sănătatea mea, care nu fusese niciodată bună, s-a înrăutățit în așa fel, încât doctorii mi-au recomandat odihnă totală.

Don Borel, care ținea foarte mult la mine, m-a trimis să petrec câteva săptămâni ca oaspete al parohului de Sassi (la poalele colinei Superga). În timpul săptămânii mă odihneam iar duminica mă întorceam să lucrez la Oratoriu. Dar, repede s-a dovedit că nu a fost o soluție bună. Băieții veneau să mă viziteze în grupuri din ce în ce mai numeroase. Chiar și băieții din Sassi au început să vină să mă caute. Eram mai ocupat decât la Torino iar micii mei prieteni trebuiau să facă patru kilometri pe jos să mă vadă.

Așa că m-am întors de la Sassi. Însă după întoarcere am fost cuprins de o mare oboseală. Au trebuit să mă țină la pat. Eram într-adevăr bolnav: bronșită, tuse, febră puternică. În opt zile am ajuns la limita dintre viață și moarte. Mi-au dat Împărtășania ca Viatec și Ungerea Bolnavilor. Eram pregătit să mor. Îmi părea rău că-i părăsesc pe băieți, dar eram mulțimit să mor după ce dădusem o formă stabilă Oratoriului.

Nr vizitatori: 877519
Harta Site Politică de confidențialitate