Centrul Don Bosco România


Între timp, zvonul că Don Bosco înnebunise se răspândea din ce în ce mai mult. Prietenii mei sufereau. Ceilalți râdeau. Toți se țineau departe de mine. Arhiepiscopul nu intervenea. Don Cafasso sfătuia la așteptare. Don Borel tăcea. Toți colaboratorii mei mă lăsau singur în mijlocul a patru sute de băieți.

Câteva distinse persoane s-au hotărât, în acea situație, să se ocupe de sănătatea mea. Una dintre ele a propus:

- Don Bosco are idei fixe. Dacă nu urmează un tratament bun, va ajunge nebun. Să-l internăm într-o clinică. Acolo, cu multă grijă, doctorii vor face ceea ce prescrie medicina.

Doi preoți au fost însărcinați să vină să mă ia cu o birjă și să mă ducă la “balamuc”. Au ajuns, m-au salutat cu respect. După aceea, mi-au cerut noutăți despre sănătate, despre Oratoriu, despre noua casă și despre biserica pe care le prevedeam ca viitor sediu pentru opera mea. La sfârșit au suspinat adânc și au murmurat:

- Este chiar adevărat.

Mi-au arătat birja și m-au invitat la o plimbare cu ei. Au zis:

- Puțin aer o să-ți facă bine. O să avem timp să pălăvrăgimun pic împreună.

Mi-am dat imediat seama de “gluma” pe care vroiau să mi-o facă și, fără să arăt că mi-am dat seama, i-am însoțit până la birjă. Am insistat ca ei să se urce mai întâi. Când au fost înăuntru, în loc să-i urmez, am închis repede ușița și i-am spus birjarului:

- Repede, la spitalul de nebuni! Acești doi preoți sunt așteptați acolo.

Nr vizitatori: 871664
Harta Site Politică de confidențialitate