Centrul Don Bosco România


Boala aceea mă atinsese la începutul anului 1846. Încă mai locuiam într-o cameră la Refugiu, dar mă pregăteam să mă mut la Valdocco (unde se transferase deja Oratoriul).

Am mers să petrec câteva luni de convalescență alături de familia mea, la Becchi. Ar fi trebuit să stau mai mult printre colinele mele, dar tinerii începuseră să vină să mă viziteze în grupuri din ce în ce mai numeroase. Nu mai aveam nici tihnă, nici liniște.

Toți cei cu care am vorbit în timpul acela, m-au sfătuit să părăsesc Torino și să merg pentru câțiva ani în locuri îndepărtate, ca să încerc să-mi recuperez cu adevărat sănătatea. Chiar și arhiepiscopul și don Cafasso erau de această părere. Dar, prea îmi părea rău să-i abandonez pe copii. La sfârșit mi-au dat voie să mă întorc la Oratoriu însă cu obligația de a nu spovedi și de a nu predica pentru doi ani.

Nu am ascultat. Întors la Oratoriu, am reînceput să lucrez ca mai înainte și, pentru douăzeci și șapte de ani nu am mai avut nevoie nici de doctori nici de pastile. Din toate acestea m-am convins de un lucru: nu munca dăunează sănătății.

Nr vizitatori: 871660
Harta Site Politică de confidențialitate