Centrul Don Bosco România


Noua capelă era o clădire foarte săracă. Totuși, exista un contract în regulă care ne-o garanta pentru tei ani și aceasta ne elibera de teama de a fi evacuați când ne-am fi așteptat mai puțin. Emigrările, cu voia lui Dumnezeu, se terminaseră.

Mie această bisericuță mi se părea locul unde în vis văzusem scris: “Aceasta este casă mea. De aici va ieși gloria mea”. Planurile lui Dumnezeu însă erau diferite.

Locul Oratoriului nostru, din păcate, era aproape de o casă unde locuiau femei cu o viață dubioasă și unde era deschisă, până noaptea târziu, crâșma Grădinăriei. Acolo, în special în zilele de sărbătoare, își dădeau întâlnire bețivii orașului. În ciuda acestor vecini, care ne nelinișteau, am început, cu regularitate, întâlnirile noastre.

Când modificările au fost terminate, arhiepiscopul ne-a îngăduit să binecuvântăm și să folosim ca biserică acea clădire sărăcăcioasă. Aceasta s-a întâmplat în duminica de Paști, 12 aprilie 1846.

Pentru a-și arăta mulțumirea, arhiepiscopul ne-a reînnoit toate permisiunile pe care ni le dăduse pe când Oratoriul era la Refugiu. În această capelă mică puteam să cântăm liturghia, să facem novene și tridue, să organizăm exerciții spirituale, să primim Sfânta Împărtășanie și chiar Mirul. Arhiepiscopul a îngăduit chiar ca fiecare băiat care frecventa Oratoriul să primească Sfânta Împărtășanie de Paști în capela Pinardi. (Pe atunci Împărtășania de Paști trebuia făcută în propria parohie).

Nr vizitatori: 1054086
Harta Site Politică de confidențialitate