Centrul Don Bosco România


În 1840, anul care a urmat morții lui Luigi Comollo, am primit tonsura și cele patru ordine minore. Eram în al treilea an de teologie.

Imediat după aceea m-am gândit că aș putea câștiga un an învățând în timpul vacanței. Această permisiune, pe atunci, se acorda foarte rar. Fără să vorbesc cu cineva, m-am prezentat la arhiepiscop, monsenior Fransoni. I-am cerut să studiez materiile celui de al patrulea an în timpul verii, în așa fel încât să termin cei cinci ani de teologie în anul școlar 1840-1841. Motivul pe care l-am invocat era vârsta: împlinisem deja 24 de ani.

Arhiepiscopul m-a primit cu bunăvoință. A verificat rezultatele examenelor susținute până atunci. Mi-a acordat această favoare cu condiția ca, înainte de luna noiembrie, să fi susținut toate examenele prevăzute pentru al patrulea an. Teologul Cinzano, paroh la Castelnuovo, a fost numit ca examinator.

Nr vizitatori: 1053740
Harta Site Politică de confidențialitate