Centrul Don Bosco România


Trupul lui Don Bosco a fost pus într-un fotoliu, în coridorul din spatele Capelei de sus. Era îmbrăcat în ornatele preoțești și în mâna dreaptă ținea Crucifixul. Avea trăsăturile nealterate, părea că zâmbește. Dacă n-ar fi fost paloarea feței, ce contrasta cu violetul ornatelor, ai fi spus că adormise lin în timp ce se ruga.

Cum se promisese, în ziua următoare, 1 februarie, fotoliul Sfântului fu adus în biserică. Când porțile fură deschise, părea că tot orașul venise aici, spre a venera acest trup în care sălășluise un suflet atât de mare și Sfânt. Alergau aici oameni din toate clasele sociale: meseriași și muncitori, industriași și comercianți, aristocrați și funcționari de stat, laici și preoți, tineri și bătrâni. Mulțimile defilau în pas alert și toți socoteau un mare privilegiu faptul de a putea săruta mâinile acelea atât de albe, de muncite și de nevinovate. Cei ce se perindară așa - după aprecierea lui Angelo Amadei, el însuși martor ocular - au fost mai bine de o sută de mii. Toți țineau să atingă de Sfânt un rozar, o medalie, o carte de rugăciuni. Dar curând trebui să se interzică aceasta, pentru ca toți să poată ajunge la rând.

Seara, la ora opt, porțile Oratoriului și ale Bisericii se închiseră. Dar fu în zadar. Mulți veniseră de la mari depărtări, și cu ce jertfe!, și ele fură iarăși redeschise.

Închiderea definitivă a sicriului se făcu abia la orele două după-masă, pentru a mai da și Salezienilor ce veneau de la mari depărtări, și care-și anunțaseră sosirea, putința de a-l mai vedea o dată.

La închidere, după cincizeci și șapte de ore de la moartea sa, nu numai că nu exala nici un miros rău, ci se simțea, dimpotrivă, o mireasmă plăcută: un miros cu o nuanță de trandafiri și alte flori. Mâna dreaptă era de o flexibilitate desăvârșită și, dacă n-ar fi fost rece, ai fi spus că e vie.

Nr vizitatori: 1088488
Harta Site Politică de confidențialitate