Centrul Don Bosco România


Altădată, într-o seară de august, pe la șase, eram la poarta Oratoriului înconjurat de tinerii mei, când s-a auzit un strigăt:

- Un asasin! Un asasin!

Un oarecare, pe care eu îl cunosc foarte bine și căruia odată i-am făcut bine, alerga înspre mine furios, în cămașă, mânuind un cuțit lung. Striga:

- Îl vreau pe Don Bosco! Îl vreau pe Don Bosco!

Toți au luat-o la fugă. În învălmășeală, insul m-a confundat cu un seminarist care avea, ca și mine, reverenda neagră, și a început să-l urmărească. Când și-a dat seama de greșeală s-a întors furios să mă caute. Am avut în acel răstimp răgazul necesar să mă refugiez, pe scări, în casa Pinardi. Abia închisesem cu cheia micul grilaj care ținea locul ușii când m-am și pomenit cu el. A început să lovească, să strige, să muște gratiile ca un nebun. Era, însă, în zadar: eu eram salvat. Tinerii mei vroiau să se repeadă împreună asupra lui și să-l facă bucăți, dar eu am strigat să-l lase în pace și ei m-au ascultat. I-am trimis pe câțiva să anunțe siguranța publică, poliția, carabinierii. Nu a venit nimeni. Doar la nouă și jumătate au venit, în sfârșit, doi polițiști, l-au prins pe ticălos și l-au dus la poliție.

Ziua următoare, chestorul a trimis un polițist ca să mă întrebe dacă îl iertăm pe nenorocit. I-am răspuns că îl iertăm, ca întotdeauna, dar că, în numele legii, ceream autorităților să păzească mai bine persoanele și locuințele cetățenilor.

Pare de necrezut dar, ziua următoare, la aceiași oră, mă aștepta ticălosul din nou la mică distanță de casa mea.

Un prieten, văzând că autoritățile nu se sinchiseau să mă apere, a încercat să intre în vorbă cu nemernicul. A răspuns:

- Eu sunt plătit. Dați-mi ceea ce-mi dau cei care mă trimit și-l voi lăsa în pace pe Don Bosco.

I s-au plătit 80 de lire ca răscumpărare și trista înscenare și-a văzut sfârșitul.

Nr vizitatori: 1088332
Harta Site Politică de confidențialitate