Centrul Don Bosco România


Ajuns la Seminar, am intrat, am salutat superiorii, m-am urcat în cameră pentru a-mi pregăti patul și, împreună cu prietenul meu Garigliano, am făcut, de curiozitate, un lung ocol prin dormitoare și holuri, prin curte. De pe un zid un ceas solar ne-a dat primul salut. Avea înscrise aceste cuvinte: "Afflictis lentae, celeres gaudentibus horae” (Pentru cei mâhniți timpu-i zăbavnic, pentru cei ce se bucură e grăbit.). I-am spus lui Garigliano:

- Iată programul nostru! Să fim veseli, și timpul va trece în grabă.

Imediat după aceea, am început trei zile de exerciții spirituale. Am căutat să le fac bine. Înspre sfârșit m-am dus la profesorul de filozofie, teologul Tarnavasio di Bra, și i-am cerut câteva sfaturi pentru a mă putea comporta bine și pentru a câștiga încrederea profesorilor. Bunul preot mi-a răspuns:

- Un singur sfat: îndeplinește-ți cu strictețe îndatoririle!

Am luat acest sfat ca punct de bază al vieții de seminar. Am încercat să respect cu precizie regulamentul și orarul. Ascultam cu atenție semnalele date de clopoțel: fie când ne chema la studiu sau în biserică, fie când ne chema în recreație, la masă, la odihnă.

Această exactitate mi-a înlesnit prietenia cu colegii și mi-a câștigat stima profesorilor. Cei șase ani de seminar au fost o experiență foarte frumuoasă.

Nr vizitatori: 1088292
Harta Site Politică de confidențialitate