Harta Site Login
Don Bosco
Pagina initiala
Despre D. Bosco

Cronologia vietii - D. Bosco
Cronologia sumara
Cronologia detaliata
Operele publicate ale lui D. Bosco

Scrierile lui D. Bosco in romana
Viata tanarului Dominic Savio

Scrieri despre D. Bosco in romana
Don Bosco
Don Bosco, crainicul bucuriei
Don Bosco: istoria unui preot

Don Bosco in mass-media
Publicatii saleziene in romana
Au zis despre D. Bosco...

Viata lui Don Bosco in desene

 

Pe scurt despre Don Bosco

 

      Ioan Bosco se naşte pe 16 august 1815 într-un cătun al comunei Castelnuovo D'Asti, în Piemonte, Italia, numit în mod popular „Becchi”.

      Încă de copil, moartea tatălui îl făcu să experimenteze durerea comună a atâtor orfani, a căror grijă o va lua mai târziu ca un tată iubitor. Găsi în mama sa, Margareta, un exemplu de viaţă creştină care se imprimă în profunzime în sufletul său.

      La 9 ani avu un vis profetic: i se păru că se află în mijlocul unei multitudini de copii care erau dispuşi la joacă, însă unii dintre ei blasfemau (huleau). Imediat se aruncă asupra lor cu pumnii şi cu picioarele pentru a-i face să tacă; însă se prezentă un Personaj care îi spuse: „Nu cu loviturile, ci cu blândeţea şi iubirea va trebui să-i câştigi pe aceşti amici ai tăi... Eu o să-ţi dau Maestra sub a cărei îndrumare poţi deveni înţelept, şi fără de care, orice înţelepciune devine prostie”. Personajul era Isus şi Maestra era Preasfânta Fecioară Maria, sub a cărei îndrumare se abandonă pentru toată viaţa şi pe care onoră cu titlul de Maria Ajutorul Creştinilor.

      De aceea vru Ioan să devină acrobat, prestidigitator, cântăreţ, clovn, pentru a putea atrage la sine pe colegii săi şi să-i ţină departe de păcat. „Dacă sunt împreună cu mine, îi spunea mamei, nu vorbesc urât”.

      Vrând să devină preot pentru a se dedica complet mântuirii tinerilor, în timp ce muncea în timpul zilei, nopţile le petrecea asupra cărţilor, până când, ajuns la vârsta de 20 de ani, putu intrare în Seminarul din Chieri şi mai târziu să fie sfinţit preot în Torino în 1841, la 26 de ani.

      În acele timpuri oraşul Torino era plin de copii săraci în căutare de lucru, orfani sau abandonaţi, expuşi la multe pericole pentru suflet şi pentru trup. Don Bosco începu să-i strângă duminica, ba într-o biserică, ba într-o pajişte, ba într-o piaţă, pentru a-i face să se joace şi să-i instruiască în Catehism până când, după cinci ani de dificultăţi enorme, reuşi să se stabilească în zona periferică din Valdocco şi să deschidă primul Oratoriu.

      Aici copiii găseau mâncare şi cazare, studiau sau învăţau o meserie, însă mai presus de toate învăţau să-l iubească pe Domnul: sfântul Dominic Savio fu unul din ei.

      Don Bosco era iubit de „ştrengarii” săi (cum îi numea el) până la incredibil. Cine îl întreba de secretul ascendenţei sale el răspundea: „Cu bunătatea şi cu iubirea încerc să câştig pentru Domnul pe aceşti prieteni ai mei.” Pentru ei sacrifică şi acei puţini bani pe care îi avea, timpul său, ingeniozitatea ce o avea din abundenţă, sănătatea sa. Cu ei deveni sfânt. Pentru ei fundă Congregaţia Saleziană formată din preoţi şi laici care vor să continue opera sa, căreia îi dădu ca unul din scopurile principale „susţinerea şi apărarea autorităţii Sfântului Părinte”.

      Dorind să extindă apostolatul său şi către copile fundă împreună cu Maria Domenica Mazzarello, Congregaţia Ficelor Mariei Ajutorul Creştinilor.

      Salezienii şi Ficele Mariei Ajutătoare se extinseră în toată lumea în serviciul celor tineri, celor săraci şi suferinzi, cu şcoli de orice fel şi grad, institute tehnice şi profesionale, spitale, dispensare, oratorii şi parohii.

      Dedică tot timpul său liber, pe care îl fură somnului, pentru a scrie şi a divulga fascicole şi opuscule pentru instrucţia creştină a poporului.

      Fu un om de caritate foarte activă, însă şi un mistic dintre cei mai mari.

      Toată opera sa îşi trase originea din profunda unire ce o avea cu Dumnezeu, pe care o cultivă cu atenţie încă de tânăr şi pe care o împlini prin abandonul filial şi fidel planului pe care îl avea cu el Dumnezeu, fiind condus pas după pas de Preasfânta Maria, care fu inspiratoarea şi îndrumătoarea întregii sale activităţi.

      Însă unirea sa perfectă cu Dumnezeu fu, poate ca în puţini sfinţi, unită cu o umanitate dintre cele mai bogate prin bunătate, inteligenţă şi prin echilibru, căreia i se adăugă o cunoaştere excepţională a sufletului, maturizată în lungile ore petrecute zilnic în ministerul spovedaniei, în adoraţia Sfântului Sacrament şi în contactul continuu cu tinerii şi persoanele de orice vârstă şi condiţie.

      Don Bosco a format generaţii întregi de sfinţi pentru că i-a readus pe tinerii săi la iubirea lui Dumnezeu, la realitatea morţii, a judecăţii lui Dumnezeu, al Iadului etern, la necesitatea de a se ruga, de a fugi de păcate şi de ocaziile care conduc la păcat şi de a se apropia frecvent de sacramentele spovedaniei şi al împărtăşaniei.

      „Dragii mei, eu vă iubesc din toată inima, şi e de ajuns ca voi să fiţi tineri ca eu să vă iubesc mult”. Iubea în aşa fel încât fiecare credea ca este preferat.

„Veţi găsi scriitori de departe mai virtuoşi şi mai cultivaţi decât mine, însă dificil veţi găsi pe cineva care să vă iubească în Isus Cristos şi să vă dorească adevărata voastră fericire mai mult decât mine.”

      Istovit de forţe din cauza muncii neîntrerupte, se îmbolnăvi grav. Un fapt particular mişcător: mulţi tineri oferiră viaţa lor Domnului pentru el. „Ceea ce am făcut, am făcut pentru Domnul... S-ar fi putut face mai mult... Însă vor face fii mei... Congregaţia noastră e condusă de Dumnezeu şi protejată de Maria Ajutătoare”.

      Una dintre ultimele sale recomandări fu aceasta.: „Spuneţi tinerilor că îi aştept în Paradis...”

      Îşi dădu ultima suflare pe 31 ianuarie 1888, în săraca sa cameră din Valdocco, la vârsta de 72 de ani.

      Pe 1 aprilie 1934, papa Pius al XI-lea, care avu norocul să-l cunoască personal, îl proclamă sfânt.

Nr vizitatori: 789839