Centrul Don Bosco România
Servul lui Dumnezeu Attilio Giordani

Servul lui Dumnezeu Attilio Giordani

 

      S-a născut la Milano pe 3 februarie 1913. Tatăl, Arturo, lucra la Căile Ferate, iar mama, Amalia, casnică, se îmbolnăvi grav după naşterea ultimului copil. Attilio era un băiat vioi şi vesel. După şcoala generală, frecventează timp de trei ani institutul tehnic. Încă de mic cunoaşte viaţa lui don Bosco şi Oratoriul salezian din Milano, despre care va povesti mereu cu mult entuziasm.
      În acest Oratoriu creşte şi se angajează în animarea grupurilor: pentru mulţi ani va fi un adevărat catehist şi un animator salezian genial, simplu şi senin. Devine cooperator salezian, cunoscând astfel şi folosind toate instrumentele educative ale Sistemului Preventiv pentru a-i anima pe copii: îngrijeşte liturgia, formarea, prezenţa şi jocul în Oratoriu, buna valorizare a timpului liber, teatrul. Attilio organizează deseori plimbări cu tinerii Oratoriului, compune cântece, scenete, organizează tombole de binefacere, “Căutarea comorii” la nivel parohial şi Olimpiade, toate având ca centru bucuria creştină: iubirea faţă de Dumnezeu şi faţă de aproapele.
      Îl iubeşte pe Dumnezeu din toată inima şi descoperă tot mai mult în viaţa sacramentală, în rugăciune şi în ghidul său spiritual un izvor de har. Începe armata în 1934 şi o termină în 1945. Trăieşte cu acelaşi comportament de animator creştin în mijlocul noilor săi colegi. Munceşte în fabrica Pirelli din Milano, unde continuă să trăiască bucuria creştină, fiind mereu prezent la datorie. După al Doilea Război Mondial se căsătoreşte cu Noemi Davanzo, care-l va însoţi şi-l va susţine toată viaţa.
      Pentru a reda speranţă tinerilor dezorientaţi de război înfiinţează “Cruciada Bunătăţii”, ce se va răspândi în toată Italia. În familie este un soţ bun, plin de credinţă şi seninătate, trăind o sărăcie evanghelică, dăruind tot ceea ce putea săracilor.
      În fiecare zi este fidel meditaţiei, Sf. Euharistii şi Rozariului. Cei trei fii ai săi pleacă în Brazilia pentru a face voluntariat misionar. El însuşi împreună cu soţia sa Noemi îşi urmează fiii alăturându-li-se în misiune. Şi în Brazilia, continuă să fie un bun catehist şi un animator plin de viaţă. Pe 18 decembrie 1972, la Campo Grande, în timpul unei întâlniri vorbeşte cu mult entuziasm despre datoria fiecăruia de a dărui viaţa pentru ceilalţi… la un moment dat se simte rău, leşină.
      Reuşeşte să-i spună fiului: "Pier Giorgio, acum continuă tu...", după care moare din cauza unui infarct. Corpul său, transportat în Italia, se odihneşte acum în bazilica Sf. Augustin din Milano. În timpul predicii, părintele paroh spuse: “Fiecăruia dintre noi, Attilio repetă fraza pe care, murind, a spus-o fiului său: «Continuă tu!»”.

 

Nr vizitatori: 1053128
Harta Site Politică de confidențialitate