Centrul Don Bosco România
Venerabila Maria Troncatti

Venerabila Dumnezeu Maria Troncatti

 

      S-a născut la Corteno Golgi, aproape de Brescia (Italia), pe 16 februarie 1883, într-o familie numeroasă ce se ocupa cu creşterea animalelor. De fel, este voioasă şi harnică, având grijă de frăţiorii mai mici. Primeşte lunar revista Buletinul salezian, în care Maria descoperă multe valori creştine, motiv pentru care se gândeşte serios să devină călugăriţă. La început, tatăl nu era de acord, dar după ce devine majoră, (pe atunci la 21 de ani), acceptă. Maria cere să fie primită în Congregaţia surorilor saleziene (FMA) şi face primele voturi în 1908 la Nizza Monferrato.
      În timpul Primului Război Mondial frecventează cursurile de asistenţă sanitară la Varazze şi lucrează ca infirmieră în spitalul militar. După o furtună vijelioasă care se abate peste acea zonă, Maria promite Sfintei Fecioare Maria că, dacă va fi salvată, îşi va dedica viaţa pentru misiuni. Sf. Fecioară îi ascultă ruga iar sora Maria cere superioarei generale permisiunea de a-i putea ajuta pe bolnavii de lepră. Şapte ani mai târziu este trimisă în Ecuador, unde va opera ca infirmieră şi farmacistă pentru puţin timp. Însoţită de episcopul Comin şi de un mic grup de misionari, sora Maria împreună cu alte două surori intră în pădurea Amazoniei, pe teritoriul tribului „indios” Shuar în partea de sud-est a Ecuadorului. Puţin timp după sosirea lor la Mendez, sora Maria îşi câştigă stima, operând cu un simplu cuţitaş fiica unui cap de trib, rănită de un glonţ. Se vor stabili definitiv la Macas, un sat al colonizatorilor, înconjurat de locuinţele comune ale tribului Shuar, într-o căsuţă modestă pe un deal. La fel ca don Bosco, tată şi maestru al tinerilor, sora Maria devine mama fetelor din acel trib.
      Începe o muncă grea de evanghelizare cu multe riscuri. Este infirmieră, medic chirurg, ortopedic, dentist şi anestezist, dar mai ales o bună catehistă înzestrată cu o deosebită credinţă, răbdare şi iubire saleziană. Luptă pentru ca femeile din triburi să-şi poată câştiga demnitatea de persoană: astfel nasc noi familii creştine, întemeiate (pentru prima dată în istoria acelui trib) pe libera alegere personală a tinerilor soţi. Activitatea sa se concentrează în diferitele sectoare ale spitalului „Papa Pius al XII-lea” din Sucúa precum şi în numeroase dispensare din acel teritoriu: Mácas, Méndez, Sevilla don Bosco şi Sucúa, vizitându-i deseori pe bolnavii din acele sate mici.
      Pe 25 august 1969, în drum spre Sucúa pentru a face exerciţiile spirituale, avionul se prăbuşeşte la puţin timp după decolare. La radio se comunică trista veste: “Mama noastră, sora Maria Troncatti a murit”.

 

Nr vizitatori: 1088062
Harta Site Politică de confidențialitate