Centrul Don Bosco România
Venerabilul Iosif Quadrio

Venerabilul Iosif Quadrio

 

      S-a născut la Vervio, aproape de Sondrio în nordul Italiei, pe 28 noiembrie 1921. Părinţii lui, Agostino şi Giacomina Robustelli, o familie credincioasă, trăiau din munca câmpului. La numai 8 ani, îşi face un serios regulament de viaţă, care se încheie cu aceste cuvinte: "Mă voi strădui să devin sfânt!". Citind viaţa lui don Bosco, împrumutată de la părintele paroh, simte că, în viitor, familia sa va fi cea saleziană.
      În 1933 intră în Institutul Misionar din Ivrea, perfecţionând la maxim capacităţile sale intelectuale şi mai ales bunătatea sa. În 1937 devine salezian, şi este trimis la Facultatea de Filosofie în cadrul Universităţii Gregoriene din Roma. Obţine licenţa cu notă maximă, şi cu toate că avea doar 20 de ani, începe să predea filosofia studenţilor salezieni la Foglizzo.
      În 1943 începe, tot la Universitatea Gregoriană, cursurile de teologie, locuind în comunitatea saleziană a Preasfintei Inimi a lui Isus. Aici încearcă să imite anii de studenţie ai lui don Bosco: îşi dedică tot timpul liber pentru îngrijirea orfanilor, victime ale celui de-al Doilea Război Mondial. Interioritatea şi bunătatea saleziană cresc şi se manifestă în el tot mai mult.
      Succesul în studiu şi superioritatea sa intelectuală nu-i afectează propria umilinţă. Este sfinţit preot în 1947 şi obţine bacalaureatul în teologie în 1949. În acelaşi an începe să predea în Facultatea de Teologie din Torino.
      În 1954 este numit decan al Facultăţii de Teologie. În 1960 începe să simtă primele simptome ale unei boli incurabile. Pe deplin conştient de aceasta, continuă munca sa şi participă la viaţa comunitară la fel ca şi înainte.
      "Marea minune pe care don Rua mi-a facut-o – scrie cu câteva luni înainte să moară – este prezenţa unei păci nemeritate şi blânde, care face ca aceste zile de aşteptare să fie cele mai frumoase şi mai fericite din viaţa mea". Moare pe 23 octombrie 1963.

 

Nr vizitatori: 1088050
Harta Site Politică de confidențialitate