Centrul Don Bosco România
Venerabilul Andrea Beltrami

Venerabilul Andrea Beltrami

 

      S-a născut la Omegna, în Novara (Italia), pe 24 iunie 1870. Primi în familie o educaţie creştinească, care se va dovedi a fi o bază esenţială pentru întreaga sa viaţă.

      Andrea, în timpul adolescenţei, fu tentat de discursurile imorale ale unui coleg, dar frecventarea sacramentelor, unită cu o voinţă fermă, îl ajută să devină un băiat bun, stimat de toţi. Părinţii îl înscriseră la internatul salezian din Lanzo, unde intră în octombrie 1883. Se deosebi prin studiu şi prin exercitarea virtuţilor creştine.

      Aici matură vocaţia sa. Va povesti mai târziu: “Domnul îmi puse în inimă puternica convingere că unica stradă bună pentru mine era să devin salezian”. Mama, încredinţându-l maestrului de Noviciat, spuse: “Faceţi din el un sfânt!”.

      În 1886 începe studiile teologice la Foglizzo; don Bosco spunea despre el: “Ca Beltrami nu mai este nimeni!”. În cei doi ani, 1888-1889, pe care-i petrecu la Torino-Valsalice, duse la bun sfârşit cele două cursuri trienale, concluzându-le cu bacalaureatul. În această periodă îl cunoaşte pe prinţul polonez Augusto Czartoryski, de puţin timp intrat în Congregaţie. Acesta se îmbolnăvi în scurt timp de tuberculoză, şi va fi chiar don Beltrami cel care – intrând imediat în sintonie spirituală cu el – îi fu un adevărat “înger păzitor” în perioada de la Valsalice, dar şi după. Scrie: “Ştiu că am sub îngrijire un sfânt, un înger”. Mai târziu se va îmbolnăvi şi don Andrea, dar la şcoala sfântului confrate, trăi suferinţa cu o mare bucurie interioară.

      Se oferi ca victimă de iubire pentru convertirea păcătoşilor şi pentru consolarea celor suferinzi. Studentul de filozofie de la Valsalice, salesianul Luigi Variara,fu profund mişcat de mărturia lui don Andrea, găsind în ea rădăcinile spirituale pentru viitoarelor sale surori de care va fi fondator, „Fiicele Sfintei Inimi”.

      Sfinţit preot de cardinalul salezian Cagliero, se dedică întru totul contemplaţiei şi apostolatului, mai ales a “presei bune”. Cu o dorinţă arzătoare de sfinţenie, îşi consumă existenţa în durere şi în muncă continuă.

      Fidel în practicarea Constituţiilor saleziene, avu o atracţie irezistibilă faţă de carisma lui don Bosco; în cei patru ani ce-i mai rămăseseră de trăit după ce deveni preot, continuă să se roage şi să scrie. Muri pe 30 decembrie 1897 la doar 27 de ani.

Nr vizitatori: 1088052
Harta Site Politică de confidențialitate