Centrul Don Bosco România
Cooperatorii salezieni

Cooperatorii salezieni




Margareta Occhiena (mama lui Don Bosco)



Aparitia cooperatorilor

Cooperatorii Salezieni iau naştere odată cu proiectul apostolic al lui Don Bosco în favoarea copiilor săraci. Încă din 1841, pentru “opera cooperatorilor”, el cere ajutor mai multor persoane. Amplificându-şi opera, Don Bosco îşi dă seama că este nevoie tot mai mult de cooperatori (preoţi, dar în primul rând laici) ataşaţi misiunii saleziene. S-a gândit atunci să-i unească într-o asociaţie. La început s-a gândit la ei ca la “salezieni externi” ai Congregaţiei introducând chiar şi un capitol în Constituţiile Saleziene. Dar refuzul din partea Sfântului Scaun l-a determinat să fondeze o Asociaţie cu un regulament propriu. Don Bosco i-a dorit pe cooperatori în primul rând co-responsabili ai misiunii saleziene: “Cooperatorilor Salezieni li se propune aceeaşi activitate ca cea a Congregaţiei Sfântului Francisc de Sales cu care vor să se asocieze”.
Cooperatorilor Salezieni Don Bosco le recomandă modestia în îmbrăcăminte, simplitate la masă şi în viaţă, sobrietate în discursuri şi împlinirea propriilor îndatoriri.

Cine sunt astazi cooperatorii

În 1856, a fost redactat Regulamentul de viaţă apostolică al Cooperatorilor promulgat de rectorul major şi aprobat de Sfântul Scaun. Acesta trasează identitatea personală şi asociativă a Cooperatorilor care sunt caracterizaţi astfel:
      - persoane mature din punct de vedere uman;
      - creştini cu credinţă vie care doresc să-l mărturisească pe Cristos lumii;
      - membre vii ai Bisericii;
      - laici capabili să anime în mod creştin lumea;
      - apostoli plini de duh pentru cauza Împărăţiei;
      - adevăraţi salezieni, chemaţi să împărtăşească şi să ducă peste tot grija educativă;
      - creştini hotărâţi să se sfinţească trăind proiectul apostolic al lui Don Bosco.
Este vorba de o identitate care subliniază în mod puternic trei dimensiuni ale Cooperatorilor:
      - chemarea, care este chemarea comună a celor botezaţi completată de carisma saleziană;
      - laicitatea, este modul de a trăi angajamentele zilnice ca spaţii de mărturisire a valorilor evanghelice şi saleziene;
      - salezianitatea, este patrimoniul de valori spirituale şi pedagogice lăsate în moştenire de Don Bosco ca element fondant al propriei experienţe de credinţă, al propriului mod de a fi şi de a face.

Apostolatul cooperatorilor

Fiecare cooperator este chemat să trăiască în spirit salezian misiunea Bisericii, dar fiecare trăieşte angajamentul apostolic într-un mod corespunzător propriei responsabilităţi familiale şi profesionale, propriilor aptitudini, propriilor daruri pe care Dumnezeu i le-a dat: “arătând pretutindeni o grijă deosebită tineretului nevoiaş”.

Se poate spune că apostolatul cooperatorilor are trei dimensiuni:
      - mărturia personală, trăind un stil de viată “impregnat de spiritul Fericirilor, care este un mod eficace de a evangheliza cultura şi viaţa socială”;
      - animarea creştină a realităţilor temporale: angajament care dă viaţă prin valorile evanghelice realităţilor umane şi sociale în care cooperatorul trăieşte şi lucrează;
      - colaborarea la activităţile pastorale, prin angajamente şi iniţiative care privilegiază pastorala tinerilor şi apostolatul în domeniul educativ.
În afară de aceste două grupuri de inspiraţie saleziană mai există alte 21 care se recunosc în această spiritualitate care aparţin Familiei Saleziene şi alte 27 care au cerut oficial să aparţină Familiei Saleziene. Redăm mai jos grupurile.

Nr vizitatori: 1088053
Harta Site Politică de confidențialitate