Harta Site Login
Multe bunuri se împărtăşesc celor ce se cuminecă cu evlavie

 

Multe bunuri se împărtăşesc celor ce se cuminecă cu evlavie
Cartea  a IV-a, Despre Taina sfântului altar, Capitolul IV


            1. Doamne Dumnezeul meu, vino în întâmpinarea slujitorului tău cu mierea şi balsamul binecuvântării tale, să mă pot apropia de preacinstita Taină a sfântului altar cu vrednicie şi cuviinţă. Înalţă la tine inima mea şi dezrobeşte-mă de lanţul greu al lâncezelii. Cercetează-mă cu mântuirea ta (Ps 105, 4), să pot gusta cu sufletul dulceaţa bunătăţilor tale, comoară nesfârşită, ascunsă ca un minunat izvor, în Sfântul Sacrament. Luminează orbirea mea, să pot simţi adâncimea Tainei tale, întăreşte-mă, să pot crede fără şovăire în ea. Această Taină e lucrarea ta, Doamne, nu lucrul puterii omeneşti; atare aşezământ nu vine de la oameni. Şi nimeni, prin putere omenească, nu-i pregătit să priceapă şi să înţeleagă asemenea lucruri, ce depăşesc chiar şi puterea îngerească de înţelegere. Cum oare, eu, un păcătos nevrednic, plămadă de tină şi colb, mă voi putea încumeta să iscodesc, nădăjduind să înţeleg Taina necuprinsă?
            2. Doamne, în simplitatea inimii mele, cu neclintită bună credinţă şi potrivit poruncilor tale, mă apropii acum de tine plin de nădejde şi teamă: cred cu adevărat că eşti de faţă în acest Sfânt Sacrament, ca Dumnezeu şi om. Tu vrei să te primesc la mine şi să mă unesc, prin sfântă dragoste, cu tine. Te rog, de aceea, stăruitor, arată-ţi milostivirea şi dăruieşte-mi harul deosebit ca să mă pot topi cu totul întru tine şi ca, înflăcărată de iubirea ta, inima mea să nu mai sufere atingerea nici unei mângâieri străine. Într-adevăr, acest preasfânt şi preaînalt Sacrament înseamnă mântuirea sufletului şi a trupului de toate relele, tămăduirea tuturor suferinţelor sufleteşti; prin el mă curăţ de păcat şi de metehne, prin el tot ceea ce este imbold neînfrânat se ţine în frâu, ispitele îşi pierd puterea şi sunt îngenuncheate; mulţumită acestei Taine sufletul dobândeşte belşug de har, virtutea cea abia încolţită sporeşte, credinţa se oţeleşte, nădejdea se întăreşte, dragostea se face mai aprinsă şi mai cuprinzătoare.
            3. Şi multe alte daruri ai împărţit şi împarţi necontenit celor pe care îi iubeşti, şi care, cu evlavie, se cuminecă cu tine, Doamne Dumnezeul meu, Oblăduitorul sufletului meu, Tămăduitorul becisniciei omeneşti, Tu care dăruieşti omului toată alinarea lăuntrică. Împotriva amărăciunilor vieţii, Tu reverşi în inima oamenilor mângâieri negrăite, din adâncul nimicniciei lor ridicându-i şi făcându-i să nădăjduiască în ocrotirea ta, mereu, prin alte haruri proaspete întremându-i şi luminându-le sufletul: de aceea unii care înainte de a se împărtăşi erau fricoşi şi fără râvnă, după primirea hranei cereşti se simt sufleteşte schimbaţi în bine. Bunătatea ta faţă de cei aleşi se arată, deci, şi în aceea că îi faci să cunoască cu adevărat, fără nici o putinţă de tăgadă, cât sunt de şubrezi prin ei înşişi şi cât de necuprinsă este dărnicia şi puterea harului tău, atunci când odrăsleşte şi lucrează în ei. Prin el însuşi, omul este lânced, rece, secătuit de evlavie; prin tine devine, dimpotrivă, râvnic, ager la cele bune şi plin de evlavie. Căci cine s-ar putea apropia cu smerenie de izvorul blândeţii, fără a se întoarce de acolo cu un dram măcar de har şi de bunătate în suflet? Şi cine s-ar putea aşeza la gura unui mare foc şi să nu se încălzească măcar puţin? Tu, Doamne, eşti izvorul nesecat şi îmbelşugat, Tu eşti focul a cărei flacără nu scade şi nu se stinge în veci.
            4. Şi chiar dacă nu-mi este îngăduit să scot după pofta inimii din apa acestui izvor, chiar dacă nu pot bea până la săturare, voi pune buzele mele la locul sfânt al acestei cereşti deschizături, să pot sorbi măcar un picur cât de mic să-mi potolesc setea, ca să nu mor de secetă şi însetare. Şi chiar dacă nu mă pot mistui de dragoste ca un heruvim sau un serafim, mă voi strădui să fiu statornic în evlavie, pregătindu-mă sufleteşte, ca măcar - împărtăşindu-mă cu smerenie din această Taină a vieţii - să pot primi o scânteie cât de mică din dumnezeiască văpaie a preasfântului Sacrament. Şi tot ceea ce mi-ar lipsi, Isuse bune, Mântuitorul meu preasfânt, binevoieşte să-mi dăruieşti prin harul tău, Tu care te-ai îndurat să-i chemi pe toţi oamenii spunându-le: Veniţi la mine, toţi cei osteniţi şi împovăraţi, şi Eu vă voi dărui întremare (Mt 11, 28)
            5. Trudesc în sudoarea frunţii mele, îndur cazne şi suferinţe în ascunzişurile inimii mele, mă simt împovărat de păcate, tulburat de ispite, târcolit de mulţimea patimilor rele şi nu-i nimeni care să mă ajute (Ps 21, 12), nimeni nu mă poate dezrobi de lanţuri ca să mă mântuiască, în afară de tine, Doamne, Dumnezeul meu: îţi încredinţez fiinţa mea şi toate cele ce ţin de ea, să mă păstrezi, să mă păzeşti şi să mă duci la viaţa veşnică. Primeşte-mă, spre lauda şi mărirea numelui tău, Tu care ai rânduit ca sfântul tău Trup şi Sânge să-mi fie hrană şi să-mi astâmpere setea. Fă, Doamne Dumnezeul mântuirii mele, ca prin deasa cuminecare cu Sfânta Taină a altarului să crească şi să înflorească în sufletul meu darul evlaviei.

 


 

 

Imitaţia lui Cristos

Thomas de Kempis

Nr vizitatori: 800147