Harta Site Login
Cât este de folos împărtăşania deasă

 

Cât este de folos împărtăşania deasă
Cartea  a IV-a, Despre Taina sfântului altar, Capitolul III


Glasul ucenicului
            1. Iată vin la tine, Doamne, dornic să gust din binefacerile comorilor tale, dornic să mă înfrupt la ospăţul tău sfânt, pe care, în bunătatea ta, l-ai pregătit celui sărac, Dumnezeule (Ps 67, 11). Într-adevăr, la tine găsesc tot ce mi-aş putea dori, tot ceea ce îmi trebuie; Tu eşti mântuirea şi răscumpărarea mea, nădejdea şi tăria mea, cinstea şi mărirea mea. Aşadar, bucură astăzi sufletul slujitorului tău, căci către tine,Doamne Isuse, am înălţat sufletul meu (Ps 85, 4). Doresc acum să te primesc cu toată cuviinţa şi evlavia; mi-e dor să te primesc în casa mea şi, asemenea lui Zaheu, să mă învrednicesc de binecuvântarea ta şi să mă pot număra printre fiii lui Avraam. Sufletul meu râvneşte după Trupul tău, inima mea doreşte să se unească cu tine.
            2. Dăruieşte-mi-te şi-mi este de ajuns. Afară de tine orice alinare e fără rost. Nu pot trăi fără tine; fără tine, zilele vieţii mele nu duc nicăieri. Trebuie să mă apropii cât de des de tine, să te primesc ca hrană a tămăduirii şi a mântuirii mele, ca nu care cumva să mă pierd pe cale, lipsit de merindele cereşti. Tu însuţi, preamilostive Isuse, ai spus acest lucru în vreme ce predicai poporului şi vindecai pe mulţi de beteşugurile lor: Nu vreau să plece flămânzi spre casele lor, ca nu cumva să-i lase pe drum puterile (Mt 15, 32). Fă tot astfel şi cu mine acum, căci te-ai îndurat să mi te laşi pe tine însuţi în această Taină, spre mântuirea credincioşilor tăi. Învederat, eşti dulcea întremare a sufletului, iar cel ce se hrăneşte vredniceşte din tine va fi cu tine părtaş al slavei veşnice. Fără îndoială că unuia ca mine, care mă poticnesc şi cad în păcat atât de des, care, de atâtea ori, mă dovedesc lânced şi şubred, îmi este de mare trebuinţă să mă rog cât mai mult, să-mi mărturisesc păcatele, şi - prin sfânta primire a Trupului tău - să mă primenesc, să mă spăl de prihană şi să mă aprind de râvnă, ca nu care cumva, ţinându-mă prea mult departe de Sfânta Masă, să mă abat de la hotărârile bune pe care le-am luat.
            3. Cugetul inimii omului se pleacă la rău din tinereţile lui (Gen 8, 21) şi, dacă nu-i va veni în ajutor tămăduirea dumnezeiască, va cădea curând din rău în mai rău. Sfânta Cuminecătură fereşte, însă, de cele rele şi dă tărie pe calea binelui. Dacă acum, când mă împărtăşesc sau celebrez Sfânta Liturghie, mă arăt atât de lăsător şi de lânced în slujba lui Dumnezeu, ce ar fi dacă nu m-aş împărtăşi din această sfântă tămăduire, sau dacă nu m-aş folosi de reazemul ei atât de puternic? Şi chiar dacă, în sufletul meu, nu mă simt în fiece zi vrednic de Sfintele Taine, să mă străduiesc, măcar din când în când, la răstimpuri potrivite, să primesc Sfânta Cuminecătură, făcându-mă astfel părtaş la harul ei atât de mare. Căci aceasta-i mângâierea cea mai scumpă a sufletului credincios, cât timp pribegeşte pe acest pământ în haina trupului său muritor: să-şi aducă aminte cât mai des de Dumnezeul său iubit şi să-l primească cu sufletul plin de evlavie.
            4. O, minunată îndurare a bunătăţii tale, Doamne, Tu, Făcătorul şi Însufleţitorul tuturor inimilor, care ai binevoit să te cobori până la sufletul meu atât de sărac şi - cu întreaga ta dumnezeire şi omenire - să vii să-i astâmperi foamea. Ferice de cugetul şi inima vrednice de a te primi cu evlavie pe tine, Doamne Dumnezeul meu, şi de a se umple, întru primirea ta, de bucurie sufletească! O, cât de necuprins e Domnul în sufletul care îl primeşte, cât de iubitor Oaspetele cu care ospătează, cât de plăcut Sfetnicul astfel întâmpinat, cât de credincios Prietenul astfel dobândit, cât de bun, dulce, nobil, frumos, vrednic de dragoste şi neasemuit, Mirele inimii omeneşti! Cerul şi pământul, cu toată podoaba lor, se întunecă înaintea feţei tale, iubirea mea, căci toată frumuseţea şi măreţia pământului şi a cerului e zestrea primită din dărnicia mâinilor tale, şi toate laolaltă nu pot ajunge în veci la lumina şi slava numelui tău, a cărui pricepere e neţărmurită (Ps 146, 5).

 


 

 

Imitaţia lui Cristos

Thomas de Kempis

Nr vizitatori: 800146