Centrul Don Bosco România
Omul n-are nici o zestre de bine de la sine şi n-are, ca atare, pentru ce să se mândrească

 

Omul n-are nici o zestre de bine de la sine şi n-are, ca atare, pentru ce să se mândrească
Cartea a III-a, Despre mângâierea lăuntrică, Capitolul XL


            1. Doamne, ce-i omul ca să-l pomeneşti pe el, sau fiul omului ca să-l cercetezi coborându-te până la el? (Ps 8, 5). Prin ce s-a făcut el vrednic să-i împărtăşeşti din zestrea darului tău? Şi cum m-aş putea plânge dacă te-ai îndepărta de mine? Şi ce oare aş putea spune, la drept vorbind, dacă nu-mi împlineşti rugăciunea? Un singur lucru, cu siguranţă, aş putea, pe drept cuvânt, să fac şi să zic: Doamne, sunt un nimic, nu sunt în stare de nimic cu de la mine putere, nu sunt bun de nimic, necontenit mă dovedesc nemernic şi şubred, pururi sunt tras în jos, către nimicnicie şi nimicuri. Şi fără reazemul puterii tale, fără lumina feţei tale, neîntârziat m-aş lăsa cu totul toropirii şi lâncezelii.
            2. Tu însă, Doamne, acelaşi eşti (Ps 101, 18) în veac şi rămâi de-a pururi milostiv şi drept şi sfânt: făcând toate cu bunătate, dreptate, sfinţenie, orânduindu-le pe toate cu înţelepciune. Eu dimpotrivă, plecat într-una spre nărăviri şi metehne mai curând decât spre desăvârşire, nu pot rămâne niciodată statornic pe o singură cale: şapte valuri, iată, strămută timpul peste mine, într-o singură zi. Dar iute mă pot ridica spre tine, Domnul meu, de îndată ce, prin darul bunătăţii tale, îţi întinzi mâna să mă scoli şi să mă ajuţi; căci singur Tu poţi ajuta fără să ai nevoie de reazem omenesc, Tu singur poţi dărui acea tărie astfel ca privirea mea să nu mai şovăie, rătăcitoare, ba după una, ba după alta, ci, întoarsă o dată pentru totdeauna către tine, să-şi pună toată odihna inimii întru tine.
            3. Iată de ce, dacă aş şti să dispreţuiesc cum se cuvine orice mângâiere venită de la oameni - fie pentru a dobândi darul evlaviei, fie pentru a te căuta pe tine (căci nu de la oameni mă pot aştepta la vreo mângâiere) - atunci abia, pe drept cuvânt, aş putea nădăjdui în harul tău, în bucuria acelui dar proaspăt al alinării cereşti.
            4. Îţi mulţumesc ţie - de la care tot ce este bun purcede - pentru tot ceea ce îmi reuşeşte. Căci, cu de la mine putere, nu sunt, înaintea ta, decât un nimic zadarnic, o fiinţă de prisos, bicisnică şi şovăielnică. Cu ce m-aş putea făli oare, pentru ce mi-aş putea dori faimă mare? Pentru nimicnicia mea? Deşertăciune mai mare ca aceasta n-ar fi cu putinţă. Într-adevăr, slava deşartă e cea mai mare nerozie, o ciumă pentru suflet, căci îndepărtează de la adevărata mărire şi răpeşte harul ceresc. Cel ce se place pe sine îţi displace ţie; cel ce umblă după laudele oamenilor se lipseşte singur de adevăratele virtuţi.
            5. Căci mărirea cea adevărată şi bucuria sfântă nu sălăşluiesc în inima omului, ci la tine, Doamne, şi înseamnă ca omul să-şi găsească veselia în numele tău, nu în virtutea proprie; să se bucure de făptură doar pentru tine, Doamne. Lăudat să fie numele tău, nu al meu; slăvească-se lucrările tale, iar nu ale mele; binecuvântat să fie numele tău sfânt; din laudele oamenilor mie să nu-mi revină nimic. Tu singur, Doamne, eşti mărirea mea, Tu singur, bucuria inimii mele. Întru tine mă voi lăuda şi mă voi bucura mereu, pentru mine însumi nu mă voi lăuda, decât numai în slăbiciunile mele (2 Cor 12, 5).
            6. Puteau preabine evreii din vechime să caute mărire unul de la celălalt; eu unul voi căuta ceea ce vine de la Dumnezeu singur (In 5, 44). Într-adevăr, orice mărire omenească, orice onoare trecătoare, orice înălţime lumească, alăturată slavei tale nepieritoare, nu e decât nerozie şi zădărnicie. Tu eşti adevărul şi milostivirea mea, Dumnezeul meu, Preafericită Treime, ţie ţi se cuvine, neîmpărţită, toată lauda, cinstea, puterea şi mărirea în toţi vecii vecilor.

 


 

 

Imitaţia lui Cristos

Thomas de Kempis

Nr vizitatori: 1086438
Harta Site Politică de confidențialitate