Harta Site Login
Inima fiind nestatornică, să ne adunăm gândul la Dumnezeu, singurul nostru rost de pe urmă

 

Inima fiind nestatornică, să ne adunăm gândul la Dumnezeu, singurul nostru rost de pe urmă
Cartea a III-a, Despre mângâierea lăuntrică, Capitolul XXXIII


            1. Fiul meu, nu te încrede în pornirile inimii tale, care te trag ba într-o parte, ba în cealaltă. Cât timp vei trăi, vei fi supus acestei nestatornicii, chiar fără de voia ta: vei fi când vesel, când mâhnit, când împăcat, când tulburat, când evlavios, când lipsit de râvna evlaviei, când sârguincios, când leneş, când chibzuit şi temeinic, când uşuratic. Dimpotrivă, deasupra tuturor nestatorniciilor stă sufletul celui înţelept şi învăţat cu duhul: el nu ia seama la ceea ce i se pare că simte, sau dincotro bate vântul şovăielilor, ci un singur lucru e ţinta gândurilor sale: ţelul însuşi mult dorit şi îndatoririle legate de atingerea lui. Astfel, omul se păstrează neclintit şi statornic, cu ochiul minţii limpede îndreptat, fără greş, către mine.
            2. Cu cât acest ochi al minţii va fi mai limpede, cu atât mai statornică va fi cârma omului pe talazurile vieţii, bătute de furtuni. Dar lumina acestui ochi al dreptelor intenţii este, la mulţi, întunecată: căci privirea întârzie şi zăboveşte bucuros asupra multor fleacuri care, nu fără plăcere, se ivesc în cale. Într-adevăr, rar se întâmplă să fie cineva cu totul scutit de sămânţa rea a căutării de sine. Astfel se întâmpla şi cu iudeii din vechime, cei care se apropiau de Marta şi de Maria, nu pentru Isus doar, ci ca să-l vadă pe Lazăr (In 12, 9). Privirea şi intenţia ochiului lăuntric se cad păstrate curate şi neîntinate, să fie gândul omului drept şi cinstit, înălţat mai presus de toate lucrurile mărunte ale vieţii, şi să mă aibă pe mine drept singură, ultimă ţintă.

 


 

 

Imitaţia lui Cristos

Thomas de Kempis

Nr vizitatori: 800146