Centrul Don Bosco România
Călirea celui ce iubeşte cu adevărat

 

Călirea celui ce iubeşte cu adevărat
Cartea a III-a, Despre mângâierea lăuntrică, Capitolul VI


            1. Fiul meu, iubirea ta nu-i îndeajuns de puternică şi de luminată.
            2. Pentru ce, Doamne?
            3. Pentru că, iată, la cea mai neînsemnată împotrivire, te opreşti din drumul pe care ai pornit, nepregetând să cauţi alte mângâieri. Cel tare în iubire nu se clatină în faţa ispitei şi nu dă crezare vicleşugurilor vrăjmaşului care încearcă să-l îmbie. Ţine nestrămutat la mine, fără nici o deosebire la bine şi la rău.
            4. Cel luminat în dragoste, mai mult decât darul primit preţuieşte iubirea celui care dăruieşte. Se simte îndatorat mai curând de bunătatea inimii care dă decât de fapta bună din al cărei rod se înfruptă. Cel care iubeşte cu frumuseţe, nu poposeşte în cale la nici un dar, ci merge drept la mine, care sunt mai presus de orice dar.
            5. Totul nu-i însă pierdut, chiar dacă, din când în când, simţi faţă de mine şi de sfinţii mei mai puţină înflăcărare decât ai fi râvnit să poţi simţi. Căci acea dulceaţă şi bunătate care uneori te copleşeşte e doar rodul unui har trecător, un semn premergător al bucuriilor patriei cereşti: nu te bizui prea mult pe aceasta, căci aşa cum a venit aşa se duce. În schimb, lupta împotriva relelor porniri ale inimii şi respingerea hotărâtă a ispitirilor diavoleşti sunt semn de virtute şi de merit deosebit.
            6. Prin urmare, nu te lăsa tulburat de închipuiri străine, oricare ar fi plămada nălucirii lor. Păstrează cu credinţă hotărârile luate şi gândul tău drept să fie spre Dumnezeu. Şi nu-i nici o nălucire faptul că acum te simţi înălţat, dintr-o dată, până la gustul fericirii cereşti, ca îndată, pe loc, să cazi înapoi la obişnuitele nerozii ale inimii tale. Dar atâta timp cât slăbiciunile acestea nu-s după voia ta şi atâta timp cât lupţi să le respingi, toate sunt spre vrednicie, nu către pierzare.
            7. Nu te îndoi că vechiul tău vrăjmaş se sileşte din răsputeri să zădărnicească dorinţele tale de mai bine: el încearcă să te fure de la rugăciune şi de la cinstirea sfinţilor, să te înstrăineze de la gândul sfânt la patimile mele, să te facă să dai uitării amintirea, nu fără rost, a păcatelor tale, să lepezi straja inimii şi să laşi deoparte hotărârile de a propăşi în virtute. El îţi şopteşte multe gânduri rele ca să te dezguste şi să te înspăimânte, să te îndepărteze de la rugăciune şi de la citirea sfintelor cărţi ale Scripturii. Nu poate suferi mărturisirea smerită a păcatelor; dacă ar putea, te-ar opri de la Sfânta Împărtăşanie. Să nu-i dai crezare şi să nu-ţi pese de el, ori de câte ori ţi-ar întinde curse şi ar încerca să te amăgească. Ale lui fie toate gândurile rele şi murdare. Nu pregeta să-l alungi: Piei duh necurat! Ruşine să-ţi fie, duh al ticăloşiei! Mare trebuie să-ţi fie becisnicia ca să umbli cu astfel de şoapte la urechile mele. Piei de la mine amăgitor nenorocit, nu te vei alege cu nimic! Căci Isus va sta alături de mine, gata să mă apere în luptă cu puterea pavezei sale, iar tu te vei alege cu ruşinea. Mai curând aş muri, mai degrabă aş îndura orice chin, decât să consimt la îmbierile tale. Să taci, să nu cutezi să mai şopteşti o singură vorbă; să nu-ţi mai aud glasul - oricât de multe urzeli ai întinde împotriva mea. Domnul este lumina mea şi Mântuitorul meu: de cine mă voi teme? (Ps 26, 1). De s-ar rândui împotriva mea tabără vrăjmaşă, inima mea nu se va teme (5). Domnul este ajutorul meu şi răscumpărătorul meu (Ps 18, 15).
            8. Aruncă-te în luptă ca un bun ostaş; şi chiar dacă, uneori, din slăbiciune, se va întâmpla să fii răpus la pământ, ridică-te cu mai multă bărbăţie, puternic şi încrezător în harul meu pe mai departe; păzeşte-te, înainte de orice, de înfumurare şi de zadarnica încredere în tine. Datorită unor asemenea măguliri deşarte, mulţi ajung să se lase târâţi pe drumuri rătăcite, şi, nu o dată, se aleg cu orbirea fără leac a sufletului. Asemenea prăbuşire a celor ce se încumetă nebuneşte, bizuiţi pe propria mândrie, să-ţi fie mereu învăţătură de smerenie şi veghe neobosită.

 


 

 

Imitaţia lui Cristos

Thomas de Kempis

Nr vizitatori: 1088069
Harta Site Politică de confidențialitate