Harta Site Login
Sub pavăza smereniei, harul primit se cuvine ferit de la vedere

 

Sub pavăza smereniei, harul primit se cuvine ferit de la vedere
Cartea a III-a, Despre mângâierea lăuntrică, Capitolul VII


            1. Fiul meu, mai folositor şi mai sigur pentru tine e să păstrezi ascuns darul evlaviei; să nu te semeţeşti cu el, să nu vorbeşti prea mult despre el; nu sta să-l cumpăneşti într-una, ci, mai curând, cumpăneşte micimea şi netrebnicia ta, cu teamă pentru harul încredinţat ţie, nevrednicului. Nu te lega prea mult de această simţire, care, pe dată, se poate întoarce pe dos cu totul. Cât timp ai în inimă harul, gândeşte-te cât de sărman şi de lipsit eşti atunci când nu-l ai. Propăşirea sufletească nu stă numai în gustarea mângâierilor dăruite de har; ci, dimpotrivă, şi în a şti să rabzi cu umilinţă şi resemnare pierderea lor vremelnică; şi, chiar în astfel de clipe, să nu te abaţi de la străduinţa rugăciunii, să ştii să purcezi mai departe cu faptele bune începute, făcând bucuros tot ceea ce poţi, după luminile tale, fără a te lăsa covârşit de uscăciunea şi îngrijorarea ce trag sufletul la lâncezeală şi la lene.
            2. Mulţi sunt aceia care - dacă nu văd toate lucrurile mergându-le strună, după socoteala lor - neîntârziat îşi pierd răbdarea şi se lasă pe tânjeală. Dar nu-i în voia omului calea sa (Ier 10, 23), căci al lui Dumnezeu este harul mângâierii, el dăruieşte când vrea, cât vrea, cui vrea, după cum îi este placul, nici mai mult, nici mai puţin decât socoteşte de cuviinţă. Lipsiţi de săbuinţă, unii au ajuns să se ducă de râpă, pornind tocmai de la acest har ales al evlaviei, căci au râvnit să înfăptuiască mai mult decât îi ţineau puterile, nesocotind măsura şubrezeniei lor, lăsându-se orbeşte traşi de imboldul inimii lor, nu de dreapta judecată a minţii. Şi pentru că s-au încumetat să jinduiască mai mult şi mai sus decât era pe placul lui Dumnezeu, foarte repede s-au trezit lipsiţi cu totul de harul lui. Sărmani şi nepricopsiţi au ajuns cei care au râvnit să-şi facă singuri cuib în ceruri; golaşi şi umiliţi, au învăţat să nu-şi mai ia zborul pe aripile lor, ci toată nădejdea să şi-o pună în aripile mele. Cei încă neînvăţaţi, proaspăt veniţi pe calea Domnului, se pot într-adevăr lăsa înşelaţi şi duşi cu uşurinţă de râpă, dacă nu se lasă cârmuiţi de poveţele celor mai înţelepţi decât ei.
            3. Dacă vor face numai după cum îi taie capul, nesocotind poveţele altora - mai încercaţi şi mai destoinici ca ei - primejdios le va fi sfârşitul, afară doar dacă şi-ar înmuia cerbicia. Căci cei ce se socotesc înţelepţi sunt rareori smeriţi în inima lor, ca să se poată supune îndrumării şi sfaturilor altora. Iată de ce mai bine e să nu ştii puzderie de lucruri, în inimă păstrând smerenie şi învăţătură mai puţină, decât, purtând în cap comori de ştiinţă de carte, să fii plin de fumuri şi de mărire deşartă. Mai bine să duci lipsă decât să-ţi prisosească, încât să ai pentru ce să te umfli în pene. Nesăbuit e cel ce se lasă cu totul în voia veseliei, uitând de sărăcia sufletească în care s-a aflat mai înainte, trecând peste acea sfântă teamă de Dumnezeu, mereu cutremurată la gândul că ar putea pierde harul dăruit. La fel, lipsit de săbuinţă este şi cel care, în clipele de alean şi de amărăciune, ori în faţa celui mai mic neajuns, se pierde iute cu firea, lăsându-şi gândul şi inima pradă unei neîntemeiate lipse de nădejde în mine.
            4. Omul care, la timp de pace, se ţine tare şi ţanţoş, adesea la război se dovedeşte fricos din cale-afară şi lipsit de bărbăţie. De-ai şti să-ţi păstrezi întotdeauna cuviinţa şi smerenia, ţinând bărbăteşte în mâini cârma sufletului tău, n-ai cădea atât de uşor în cursele păcatului. Nu-i lipsită de rost povaţa ca - în clipele tale de evlavie înflăcărată - să te gândeşti la ce va fi atunci când farul şi lumina se vor stinge. Iar când aceasta se întâmplă, să cugeţi la clipa când aceste daruri se vor întoarce: căci nu le iau decât vremelnic, ca să-ţi întăresc chibzuinţa şi prevederea, spre slava mea mai mare.
            5. Nu o dată, atare încercare îţi este ţie mai folositoare decât dacă ţi-ar merge toate strună, după placul şi buna ta voie. Căci vredniciile nu se socotesc după vedeniile avute, nici după mângâierile primite, nici după iscusinţa şi priceperea la citirea Sfintelor Scripturi, nici după înălţimea scaunului în care omul se întâmplă să fi fost aşezat, ci după adânca întemeiere în smerenia cea adevărată şi după dumnezeiasca iubire care-i umple inima; după credinţa neabătută cu care-l caută pe Dumnezeu singur; după felul în care pe sine însuşi se socoteşte bun de nimic, dispreţuindu-se în adevăr; după felul cum mai bucuros ştie să primească jignirile şi umilinţele din partea oamenilor, decât laudele şi onorurile lor.

 


 

 

Imitaţia lui Cristos

Thomas de Kempis

Nr vizitatori: 793408