Centrul Don Bosco România
Despre stricăciunea firii omeneşti şi puterea harului dumnezeiesc

 

Despre stricăciunea firii omeneşti şi puterea harului dumnezeiesc
Cartea a III-a, Despre mângâierea lăuntrică, Capitolul LV


            1. Doamne, Dumnezeul meu, Tu care m-ai creat după chipul şi asemănarea ta, dăruieşte-mi, te rog, harul pe care mi l-ai arătat a fi atât de însemnat şi de trebuincios spre mântuire: să pot birui răutatea firii mele care neîncetat mă trage la păcat şi la pierzanie. Căci văd în mădularele mele o altă lege luptându-se împotriva legii minţii mele şi făcându-mă rob (Rom 7, 23), în multe privinţe, faţă de poftele trupului; eu unul nu mă simt în stare să mă împotrivesc acestor patimi decât cu ajutorul harului tău preasfânt, revărsat ca o flacără înaintea mea.
            2. Într-adevăr, este nevoie de har, ba încă de un har foarte mare, ca firea, aplecată cum este pururi spre rău, încă din cea mai fragedă vârstă, să poată fi biruită. Căci, prăbuşită o dată cu primul nostru părinte, Adam, căzută pradă stricăciunii, prin păcat, firea fiecăruia rămâne de la rădăcină întinată: căci dacă bună şi dreaptă a fost zidită dintru început de tine, păcatul şi becisnicia ei o fac acum să tragă mereu spre rău şi spre cele josnice. Iar puţina putere ce i-a mai rămas e ca un fir de jar îngropat sub cenuşă. Atare scânteie e chiar mintea omului, aşa cum i-ai dăruit-o de la fire, înconjurată însă acum de negură şi ceaţă: are mai departe puterea de a deosebi, prin judecată, între bine şi rău, de a surprinde depărtarea ce desparte adevărul de minciună, deşi rămâne neputincioasă atunci când vine vorba de a îndeplini toate câte le încuviinţează, căci îi lipseşte plinătatea luminii adevărate, iar pornirile ei sunt slăbite şi vătămate de cusururi şi metehne.
            3. De aici, Dumnezeule, faptul că, după omul cel lăuntric, mă bucur de legea ta (Rom 7, 22), ştiind bine cât de bună este porunca ce ne-ai dat-o, cât de dreaptă şi cât de sfântă este; ştiind bine că ea osândeşte răul şi sfătuieşte fuga de păcat. Tot de aici şi faptul că aflu în mine voinţa, nu însă şi înfăptuirea binelui (Rom 7, 18). De aici, mulţimea hotărârilor bune pe care le iau neîncetat; dar, lipsindu-mă de harul care să-mi suplinească slăbiciunea, la cea mai mică împotrivire dau înapoi şi mă resemnez în retragere. Tot de aici şi faptul că, având cunoştinţă de căile desăvârşirii, văzând destul de limpede ce şi cum s-ar cuveni să fac, mă las totuşi tras în jos de jugul slăbiciunii mele şi nu mă mai ridic spre cărările desăvârşirii.
            4. O, Doamne, cât de trebuincios îmi este harul tău ca să pot apuca pe calea binelui, ca să propăşesc cât de cât şi să duc la bun sfârşit lucrarea desăvârşirii mele! Fără harul tău, într-adevăr, nu sunt în stare de nimic. Toate le pot întru Cristos cel ce mă îmbracă cu putere (Fil 4, 13). O, har cu adevărat ceresc, fără de care nu putem avea nici un merit propriu, fără de care darurile firii înseşi sunt nimica! Nimic nu preţuiesc meşteşugurile, nimic nu preţuiesc averile, nimic frumuseţea, nimic bărbăţia, nimic înzestrările minţii şi ale vorbirii - fără de harul tău, Doamne. Într-adevăr, darurile firii sunt împărţite, fără deosebire, şi celor buni şi celor răi; cei aleşi însă au parte de darul iubirii, prin a cărui pecete se fac vrednici de viaţa cea veşnică. E atât de mare acest dar, încât nici darul prorocirii, nici puterea de a face minuni şi nici una din isprăvile minţii cercetătoare nu au vreun preţ în sine fără el. Nici chiar credinţa şi nădejdea, şi nici una din celelalte virtuţi nu-ţi sunt plăcute, dacă din sufletul omului lipseşte harul iubirii.
            5. O, dar preafericit ce vii să înavuţeşti cu belşugul virtuţilor pe cel sărac cu duhul! Tu, care smereşti la inimă pe cel bogat în multe bunuri pământeşti! Vino, coboară asupra mea, din zori copleşeşte-mă cu mângâierile tale, ca nu cumva sufletul meu însetat şi ostenit să fie cuprins de delăsare. Te rog fierbinte, Doamne, fă să găsesc har în ochii tăi; harul tău îmi este de ajuns, (2 Cor 12, 19) chiar fără nimic altceva, din cele după care suspină firea. Şi dacă voi fi ispitit şi trecut prin amărăciuni şi încercări numeroase, nu mă voi teme de nici un rău, atâta timp cât tu vei fi, prin harul tău, cu mine. El este tăria mea, sfătuitorul meu şi ajutorul meu de nădejde. Mai puternic decât toţi vrăjmaşii mei luaţi laolaltă, mai înţelept decât toţi înţelepţii pământului.
            6. Harul e învăţătorul adevărului, dascălul purtărilor, lumina inimii, alinarea durerii, duşmanul întristării, hrana evlaviei, izvorul lacrimilor. Ce aş fi eu fără har, decât un lemn uscat, un vreasc bun de aruncat? Harul tău, Doamne, să fie pururi alături de mine, însoţindu-mi paşii, ajutându-mă neîncetat să fac fapte bune. Prin Isus Cristos, Domnul nostru. Amin.

 


 

 

Imitaţia lui Cristos

Thomas de Kempis

Nr vizitatori: 1086440
Harta Site Politică de confidențialitate