Să nu ne sinchisim de faţa din afară a lucrurilor
Cartea a III-a, Despre mângâierea lăuntrică, Capitolul XLIV

            1. Fiul meu, n-are rost să ştii prea multe: mult mai bine este să te socoteşti ca şi mort pentru lucrurile acestui pământ, lumea ca atare fiind, pentru cugetul tău, ca şi răstignită. Se cuvine, într-adevăr, să treci pe lângă multe lucruri cu urechile astupate, cu gândul mai degrabă aţintit la cele ce ţin de pacea ta adevărată. Mai de folos îţi este să ţii privirea ta departe de cele neplăcute şi să-i laşi pe toţi să-şi vadă singuri de ale lor, decât să te amesteci în gâlcevile lor sterpe. Dacă eşti în prietenia lui Dumnezeu şi ochii tăi sunt aţintiţi la judecăţile lui, prea puţin îţi va păsa, chiar ştiind că lumea nu-ţi dă dreptate.
            2. O, Doamne, până unde mergem! Ne văităm de pagube trecătoare; alergăm şi trudim din răsputeri după un câştig de nimic, dând în schimb uitării vătămările sufletului; şi abia dacă într-un târziu ne reîntoarcem la calea dreaptă. Ne purtăm nespus de grijuliu când vine vorba de lucruri care nu fac doi bani; în schimb, faţă de cele neapărat trebuincioase ne arătăm nepăsători: într-adevăr tot omul tinde să se irosească în afară, iar dacă nu izbuteşte să se regăsească pe sine fără întârziere, nu-i mai rămâne decât să lâncezească în pierdere.