Singura alinare adevărată se află şi trebuie căutată la Dumnezeu
Cartea a III-a, Despre mângâierea lăuntrică, Capitolul XVI

            1. Nimic din ceea ce mi-aş putea dori, nimic din ceea ce ar putea fi gândit ca mângâiere nu e de aşteptat de la lumea aceasta, ci va veni mai târziu, o dată cu viaţa viitoare. Chiar de-aş putea aduna doar pentru mine toate desfătările pământului, chiar de aş putea să mă înfrupt din toată dulceaţa şi bucuriile acestei vieţi, cu ce m-aş alege? Sigur e că acestea n-ar avea cum să ţină o veşnicie. Tocmai de aceea, suflete al meu, nu poţi găsi mângâiere deplină şi necurmată desfătare decât numai în Dumnezeu singur, mângâietorul celor lipsiţi şi ocrotitorul celor umili. Mai aşteaptă puţin, suflete al meu, ai răbdare şi credinţă în făgăduinţa Dumnezeului tău, şi te vei bucura de belşugul tuturor bunurilor din ceruri. Dacă din cale afară, fără rânduială, tânjeşti după cele ce se văd aci de faţă, te paşte pierderea celor veşnice, din ceruri. Cele trecătoare şi vremelnice să-ţi fie doar bunuri în folosinţă; cele fără de moarte, dorul adevărat al inimii tale. Nu te vei putea niciodată sătura dintr-un bine vremelnic, căci inima ta n-a fost creată ca să-şi afle rostul şi desfătarea în aşa ceva.
            2. Chiar dacă ai putea avea parte de toate dezmierdările făpturii, n-ai putea, inima mea, să te simţi fericită cu totul; căci doar în Dumnezeu, care pe toate le-a creat, se află întreaga dulceaţă a fericirii; nu aceea părelnică, văzută şi lăudată de ochii nerozi ai lumii, cu plăcerile ei înşelătoare; ci aceea în care îşi pun nădejdea sufletele bune şi credincioase lui Cristos, a căror petrecere este în ceruri (Fil 3, 20), cei ale căror gânduri şi simţuri sunt curate ca lacrima. Zadarnice, prin scurtimea lor, sunt toate mângâierile omeneşti; mângâierea adevărată, aducătoare de fericire, e cea simţită pe dinăuntru, izvorâtă din inima adevărului. Omul evlavios poartă pretutindeni, în sufletul său, pe Isus, aducătorul mângâierii adevărate; lui îi spune: "Ajută-mă, Doamne Isuse, în tot timpul şi în orice împrejurare. Aceasta să-mi fie toată mângâierea: de bună voie, să-mi doresc lipsa oricărei mângâieri omeneşti. Iar dacă mângâierea ta nu se iveşte, cea mai mare mângâiere a mea să fie voia ta şi această dreaptă încercare". Căci nu fără sfârşit este mânia ta, şi nu veşnice sunt mustrările tale (Ps 102, 9).