Centrul Don Bosco România
Călirea răbdării în lupta împotriva pornirilor neînfrânate

 

Călirea răbdării în lupta împotriva pornirilor neînfrânate
Cartea a III-a, Despre mângâierea lăuntrică, Capitolul XII


            1. Doamne Dumnezeul meu, îmi dau seama că îmi trebuie multă răbdare; căci multe, într-adevăr, sunt întâmplările potrivnice din viaţă. Şi oricât de mult aş încerca să-mi aştern toate pe tihnă şi pace, viaţa mea nu poate fi scutită de lupte şi amărăciune.
            2. Aşa este, fiul meu. Nici nu vreau să te văd căutând o astfel de tihnă şi pace, scutită de focul ispitirilor şi încercărilor; să te socoteşti ajuns la liman, abia după ce vei fi trecut prin proba multor vitregii şi cunoaşterea nenumăratelor amărăciuni ale vieţii. Dacă mi-ai mărturisi că nu te simţi în stare de a suferi atâtea, cum oare crezi că ai putea îndura focul purgatoriului? Între două rele, întotdeauna înţelept e să alegi pe cel mai mic. Aşadar, ca să poţi fi scutit de chinuri viitoare fără de sfârşit, caută să primeşti acum, cu inimă deschisă, amărăciunile, pentru numele lui Dumnezeu. Sau poate îţi închipui că oamenii acestei lumi nu au de îndurat nimic, sau că prea puţin sunt scutiţi de suferinţă? Nici vorbă, dacă ai sta să-i întrebi, fiecare are de îndurat câte ceva, până şi cei mai răsfăţaţi de soartă.
            3. Totuşi, cum spui, nu duc lipsă de desfătări; şi ei fac ceea ce vor, astfel încât amărăciunile sunt pentru ei mult mai puţin apăsătoare.
            4. Fie şi aşa; să spunem că ar avea parte, într-adevăr, de tot ceea ce poftesc; câtă vreme, însă, crezi că poate ţine pricopsirea lor? Iată, ca fumul se spulberă orice belşug al lumii acesteia, şi nimeni nu-şi va mai aminti niciodată de freamătul desfătărilor care au fost şi s-au dus. Dar şi cât timp sunt încă în viaţă, nici unul din aceşti oameni nu se poate bucura deplin de toate, fără mâhnire, fără dezgust şi fără teamă. Într-adevăr, multora li se întâmplă ca acele lucruri din care abia aşteaptă să se înfrupte să le dea în schimb durere şi caznă. Şi pe drept, căci, umblând nesăţioşi după plăceri neorânduite, se aleg de pe urma lor cu ruşine şi amărăciune. O, cât de scurte, cât de înşelătoare, cât de neorânduite şi cât de ruşinoase sunt toate! Şi, cu toate acestea, precum necuvântătoarele, în beţia şi orbirea judecăţii lor, nu înţeleg şi, pentru un dram de plăcere trecătoare în această viaţă, iute destrămată, îşi primejduiesc de moarte sufletul. Dar tu, fiule, nu umbla după poftele tale şi întoarce-te de la cerbicia ta. Desfătarea să ţi-o cauţi în Domnul, şi El va împlini cerinţele inimii tale (Eccl 18, 30; Ps 36, 4).
            5. Aşadar, de vrei cu adevărat să ai parte de desfătare şi să te bucuri din plin de alinările mele - în dispreţul celor lumeşti, rupând toată legătura sufletului cu asemenea plăceri aparente şi şubrede - vei afla binecuvântare, primind drept răsplată belşug de mângâiere. Şi cu cât te vei putea lipsi mai bine de orice alinare venită de la făpturi, cu atât mai mult vei găsi în mine însumi mai dulce şi mai puternică mângâiere. Desigur, nu vei putea gusta această dulceaţă până când, mai întâi, nu vei fi trecut prin oarecari mâhniri, până când nu vei fi ostenit şi luptat. Ţi se va pune de-a curmezişul nărăvirea veche cu care te-ai obişnuit, dar de obiceiul rău omul se dezvaţă printr-un obicei bun. Trupul se va răzvrăti, dar râvna spiritului îl va supune şi ţine în frâu. Vei avea de îndurat, desigur, asmuţirile şi întărâtările dintotdeauna ale şarpelui celui viclean, dar pe acesta rugăciunea îl va pune pe fugă; munca şi hărnicia vor ridica de asemenea stavilă de nădejde în calea lui.

 


 

 

Imitaţia lui Cristos

Thomas de Kempis

Nr vizitatori: 1090991
Harta Site Politică de confidențialitate