Harta Site Login
Lupta împotriva ispitelor

 

Lupta împotriva ispitelor
Cartea I, Îndrumări de folos pentru viaţa sufletului, Capitolul XIII


            1. Cât timp vom fi în viaţă pe acest pământ, nu vom putea fi scutiţi de amărăciuni şi de ispite. De aceea, în cartea înţeleptului Iov stă scris: ispită e viaţa omului pe pământ (Iov 7, 1). Iată de ce fiecare ar trebui să fie cu ochii în patru, de veghe asupra ispitelor sale, rugându-se ca diavolul, care nu doarme, ci ca un leu răcnind umblă căutând pe cine să sfâşie (1 Pt5, 8), să nu găsească nicăieri prilej de înşelăciune. Nimeni, într-adevăr, nu este atât de desăvârşit şi de sfânt încât să nu sufere din când în când cercetarea ispitei, iar scutit cu desăvârşire de ispite nu poate fi nimeni.
            2. Dar ispitele, deşi grele şi supărătoare, sunt adesea de mare folos: prin ele sufletul omului se umileşte, se curăţă, se cuminţeşte. N-a fost sfânt al lui Dumnezeu care să nu fi trecut prin sumedenie de încercări şi de ispite, ca biruindu-le să propăşească pe calea binelui, până la capăt. În schimb cei care n-au fost în stare să le înfrângă s-au făcut vrednici de osândă şi s-au pierdut pe drum. Nu-i stare atât de sfântă, nici loc atât de tăinuit unde ispitele şi amărăciunile să nu pătrundă cumva.
            3. Nimeni dintre cei vii nu poate fi cu totul la adăpost de ispită, căci în noi înşine se află sâmburele ei, născuţi fiind cu toţii întru pofte. Chiar dacă o ispită sau altă tulburare ne lasă, altele şi mereu altele vor veni să le ia locul, şi pururi vom avea câte ceva de înfruntat şi îndurat. Căci comoara fericirii noastre am pierdut-o. Sunt mulţi care se silesc să fugă de ispite, şi mai rău se înfundă în ele. Doar cu fuga nu putem învinge, ci cu răbdare şi prin adevărata smerenie: nu-i altă cale pentru a birui cu adevărat puterile vrăjmaşe.
            4. Cel ce se fereşte doar pe dinafară - fără să smulgă răul de la rădăcină - va bate mai mult pasul pe loc: aş spune chiar că valul ispitelor va reveni asupra lui mai grabnic încă, mai puternic încă, făcându-l să se simtă vătămat. Puţin câte puţin, cu binişorul şi cu inima răbdătoare, aflându-ţi reazemul în braţele lui Dumnezeu, mai mare spor în luptă vei simţi, decât neînduplecat şi băţos, încrâncenându-te de unul singur. Fă-ţi un obicei din a cere sfat ori de câte ori eşti încercat de ispită; nu fi aspru cu altul ca tine aflat în ispită, ci dă-i îmbărbătare, aşa cum ţie însuţi ţi-ar place să primeşti îmbărbătare atunci când ispita îţi dă târcoale.
            5. Toate ispitele care ne vatămă pornesc de la nestatornicia sufletului şi lipsa de încredere în Dumnezeu: într-adevăr, precum corabia fără cârmă, purtată de talazuri când încoace când încolo, tot astfel şi omul molatec şi uitător de hotărârile luate este supus în fel şi chip ispitirii. Fierul se încearcă în foc, omul drept e încercat în ispite. De cele mai multe ori ne cunoaştem prea puţin puterile; dar ispita scoate la iveală întocmai ceea ce suntem. Trebuie însă să stăm de veghe, mai cu seamă atunci când ispita mijeşte, gata-gata să încolţească, căci vrăjmaşul poate fi mai lesne înfrânt dacă-i ţinut la depărtare de uşă, decât dacă i se iese în întâmpinare, chiar şi îndată după ce a ajuns să bată. Iată de ce s-a zis:
                        Pune piciorul în prag: târziu vine leacul
                        când, îndelung cuibărită, meteahna a prins rădăcină.
                        (Ovidiu, Remed. am. 91, 92).
            Într-adevăr, mai întâi trece prin minte un gând răzleţ, apoi închipuirea se aprinde, din plăcere se înfruptă, cugetul lunecă în jos şi consimte. Astfel, pe nesimţite, se strecoară în suflet, cu totul, vătămarea vrăjmaşă, ori de câte ori răul nu-i curmat de la bun început. Şi cu cât mai mult timp omul se arată molatic faţă de primejdie, cu atât mai mult, zi de zi, puterile lui sleiesc, iar vrăjmaşul devine tot mai puternic.
            6. Unii sunt încercaţi de ispite mai grele la începutul întoarcerii lor la Dumnezeu; alţii dimpotrivă, la sfârşit. Mai sunt şi alţii care îndură aceleaşi încercări mai mult sau mai puţin fără oprire, în tot timpul vieţii. Dar sunt şi unii mai uşor cercetaţi de ispită, după socotinţa proniei şi dreptăţii cereşti, care ştie cumpăni vredniciile şi puterile fiecăruia, rânduind totul spre mântuirea aleşilor săi.
            7. Iată de ce nu trebuie să ne pierdem nădejdea atunci când trecem prin focul ispitelor, ci, dimpotrivă, să-l rugăm pe Dumnezeu cu râvnă şi mai aprinsă, ca să binevoiască să ne trimită ajutorul său în orice strâmtorare şi ananghie; căci El, aşa cum mărturiseşte Sfântul Apostol Pavel, odată cu ispita, va aduce şi scăparea din ea, ca să puteţi răbda (1 Cor 10, 13). Să ne smerim, aşadar, sufletele sub mâna lui Dumnezeu, în orice ispitire şi amărăciune, căci pe cei smeriţi cu inima îi va mântui şi îi va înălţa.
            8. În focul ispitelor şi la amărăciune se vede mai bine cât de mult a propăşit omul pe calea desăvârşirii: aici ies cel mai bine la iveală vredniciile fiecăruia, iar virtutea se arată fără putinţă de tăgadă. Căci n-ar fi mare lucru a te arăta evlavios şi plin de râvnă, stând la adăpost de strânsoarea ananghiei; la vremea încercării îndurate cu răbdare se vădeşte chezăşia şi nădejdea că sufletul va propăşi cu adevărat întru desăvârşire. Unii se păzesc de ispitele cele mari, dar se poticnesc şi cad ades în împrejurări mărunte ale vieţii de toate zilele, ca astfel, umiliţi de şubrezenia puterilor lor, să nu-şi mai caute vreun reazem de nădejde în sine.

 


 

 

Imitaţia lui Cristos

Thomas de Kempis

Nr vizitatori: 800249