Centrul Don Bosco România
Despre imboldurile neînfrânate

 

Despre imboldurile neînfrânate
Cartea I, Îndrumări de folos pentru viaţa sufletului, Capitolul VI

 

            1. De îndată ce un imbold nesăbuit îi dă pinteni, omul se tulbură. Cel trufaş, de pildă, sau cel zgârcit, n-au parte de tihnă niciodată; cel sărman şi cel smerit cu inima gustă, în schimb, din belşug binefacerile păcii. Cel ce nu şi-a răstignit cu totul poftele se va lăsa uşor păscut de ispită şi va fi lesne biruit în împrejurări din cele mai mărunte şi neînsemnate. Cei care sunt sufleteşte şubrezi - robiţi încă, întrucâtva, trupului lor şi aplecaţi spre bucuriile simţurilor - anevoie se vor dezlipi cu totul de dorinţele şi năzuinţele lumeşti. Iată de ce îi umbreşte tristeţea, deseori, atunci când trebuie să se înfrâneze de la câte ceva, ba chiar se supără, câteodată, atunci când un lucru sau cineva li se aşează de-a curmezişul.
            2. Dacă însă omul şi-a dobândit ce şi-a poftit, curând îl apucă mustrările de cuget, căci şi-a urmat fără frâu imboldul, ceea ce nu ajută cu nimic la dobândirea păcii pe care şi-a dorit-o. Adevărata pace a inimii se capătă luptând împotriva poftelor neorânduite, nu slujindu-le şi urmându-le orbeşte imboldul. Iată de ce inima omului robit simţurilor nu cunoaşte pacea, căci binefacerile ei nu se revarsă asupra celui împrăştiat în afară, ci doar în adâncul sufletului aprins de râvnă şi evlavie.

 


 

 

Imitaţia lui Cristos

Thomas de Kempis

Nr vizitatori: 1083052
Harta Site Politică de confidențialitate