Centrul Don Bosco România
Despre dorul înflăcărat şi iubirea arzătoare pentru Isus în Sfânta Împărtăşanie

 

Despre dorul înflăcărat şi iubirea arzătoare pentru Isus în Sfânta Împărtăşanie
Cartea  a IV-a, Despre Taina sfântului altar, Capitolul XVII


Glasul ucenicului
            1. Cu cea mai mare evlavie şi cea mai înflăcărată dragoste, cu toată iubirea şi râvna inimii mele doresc să te primesc pe tine, Domnul meu, aşa cum te-au primit şi sfinţii tăi nenumăraţi şi ceata tuturor credincioşilor evlavioşi: cei care au dorit să fii al lor prin sfânta Împărtăşanie, cei care ţi-au fost pe plac prin viaţa lor, ca şi prin înflăcărata lor râvnă. O, Dumnezeul meu, iubirea mea veşnică, singura mea zestre de bunătate, fericirea mea neţărmurită, doresc din toată inima să te primesc cu dragoste aprinsă şi cu toată cuviinţa, aşa cum te-au primit, în adâncul smereniei lor, toţi sfinţii tăi.
            2. Şi, deşi nevrednic de asemenea simţăminte de cuvioasă evlavie, îţi pun la picioare toată dragostea inimii mele, ca şi când sufletul meu ar fi înzestrat cu toate acestea. Tot ceea ce ar putea încăpea într-o inimă înflăcărată de râvnă şi evlavie, acestea toate ţi le aduc drept călduros prinos de închinare iubitoare. Nu doresc nimic pentru mine, ci, dimpotrivă, pe mine însumi şi toate cele ce ţin de mine vin să ţi le pun bucuros, din toată inima, la picioare. Doamne, Dumnezeul meu, Creatorul şi Răscumpărătorul meu, doresc astăzi să te pot primi cu toată dragostea, evlavia, cinstea şi lauda; cu toată recunoştinţa, vrednicia şi iubirea; cu toată credinţa, nădejdea şi curăţia, cu toate acele virtuţi cu care te-a dorit şi prin care ţi-a deschis uşa inimii sfânta ta Mamă, slăvita Fecioară Maria, atunci când îngerului aducător al bunei-vestiri i-a răspuns cu umilinţă şi evlavie: Iată roaba Domnului, fie mie după cuvântul tău (Lc 1, 38).
            3. Şi, după pilda celui care a mers înaintea paşilor tăi, Ioan Botezătorul, sfânt între toţi sfinţii, cel care, aflându-se lângă tine, a tresăltat cu fiorul de bucurie al Duhului Sfânt, deşi sta încă închis în sânul mamei sale; el care, mai apoi, văzându-te printre oameni, s-a smerit pe sine până la pământ, vorbind cu iubire şi cu evlavie despre prietenul mirelui, cel ce stă şi ascultă pe mire şi se bucură cu bucurie de glasul lui (In 3, 29), îmi doresc şi eu să mă umplu de simţăminte înflăcărate de dor şi să mă pot, din toată inima, aduce pe mine însumi prinos ţie. Mă alătur, în aceasta, tuturor inimilor credincioase, străbătute de fiorul bucuriei; simţămintelor lor înflăcărate, înălţării tuturor cugetelor luminate în chip suprafiresc prin arătarea celor cereşti; acestea toate să-ţi fie ţie, Doamne, prinos de închinare, din partea mea şi a tuturor acelora pentru care trebuie să mă rog, împreună cu toate virtuţile şi laudele trecute şi viitoare, aduse ţie de toată făptura, din cer şi de pe pământ; ca să fii lăudat de-a pururi şi proslăvit pe vecie.
            4. Primeşte, Doamne Dumnezeul meu, rugile şi făgăduinţele mele, dorinţa mea sinceră de a-ţi aduce lauda nesfârşită, neţărmurita binecuvântare ce ţi se cad de drept pentru mulţimea negrăită a desăvârşirilor tale. Acest prinos, ţie datorat, doresc să ţi-l aduc în toate zilele vieţii mele şi în toate clipele fiecărui ceas: mă rog şi mi-aş dori ca, la această datorie de recunoştinţă, să fie uniţi ca într-o singură suflare toate cetele îngereşti şi toţi credincioşii de pe pământ.
            5. Să te laude toate popoarele lumii, pe limba lor să-ţi cânte toate neamurile şi toate seminţiile pământului: numele tău preasfânt şi preadulce fie proslăvit cu bucurie şi înflăcărată evlavie de la un capăt al lumii la celălalt. Iar cei ce slujesc cu râvnă şi cuviinţă preasfânta ta Taină, împărtăşindu-se cu deplină credinţă din ea, să se învrednicească a primi din mâna ta harul şi milostivirea. După ce vor fi dobândit evlavia la care au râvnit, după ce se vor fi desfătat cu darul unirii şi contopirii cu tine, după ce se vor fi hrănit de minune din belşugul ospăţului tău ceresc, copleşiţi de toată binecuvântarea, să-şi aducă aminte şi de mine, sărmanul, pomenindu-mă ţie.

 


 

 

Imitaţia lui Cristos

Thomas de Kempis

Nr vizitatori: 1091012
Harta Site Politică de confidențialitate