Centrul Don Bosco România
Dincolo de toate bunurile şi darurile, liniştea să ştim să ne-o căutăm în Dumnezeu singur

 

Dincolo de toate bunurile şi darurile, liniştea să ştim să ne-o căutăm în Dumnezeu singur
Cartea a III-a, Despre mângâierea lăuntrică, Capitolul XXI


            1. În toate şi peste toate, liniştea sufletului se cade căutată în Dumnezeu singur, deoarece nimeni altul decât El nu este, pentru toţi sfinţii, limanul adevăratei odihne. Preadulce şi preabune Isuse, dă-mi, te rog, harul de a-mi afla odihna şi liniştea în tine, mai presus de orice făptură; să însemni pentru mine mai mult decât sănătatea şi frumuseţea, mai mult decât orice onoruri şi orice cinste, mai mult decât toată puterea şi toate demnităţile, mai mult decât toată iscusinţa şi ştiinţa, mai mult decât toate bogăţiile, meşteşugurile şi priceperile omeneşti; mai mult decât toate simţămintele de bucurie şi voie bună, mai mult decât bunul nume şi faima mea, mai mult decât orice mângâiere şi dezmierdare, mai mult decât toate speranţele şi făgăduinţele, mai mult decât orice vrednicie şi dorinţă, mai mult decât toate darurile izvorâte din nesfârşita ta mărinimie; mai mult decât toate bucuriile şi decât toată fericirea la care mintea mea ar putea să năzuiască; mai mult decât toţi îngerii şi arhanghelii şi decât toate cetele oştirii cereşti, mai mult decât tot ce se vede şi nu se vede; mai mult decât orice lucru în afara ta, Doamne, Dumnezeul meu.
            2. Căci bunătatea ta, Dumnezeule, covârşeşte cu totul zestrea bunătăţilor acestui pământ: Tu singur eşti preaînalt, Tu singur atotputernic, Tu singur însemni toată plinătatea, Tu singur îţi ajungi ţie însuţi; Tu singur însemni tot ce poate fi mai dulce şi mai alinător pe lume; Tu singur depăşeşti orice frumuseţe, bunătate şi dragoste; Tu singur depăşeşti neînchipuit de mult orice nobleţe şi mărire: în tine, pe vecie şi dintotdeauna, toate bunătăţile se află laolaltă în starea desăvârşirii. Iată de ce mărunt, neînsemnat şi neîndestulător e orice lucru ca atare, chiar darul tău fiind; la fel şi tot ceea ce ne descoperi sau ne făgăduieşti, în afară de vederea feţei tale şi de contopirea deplină cu tine: căci inima mea n-ar putea să-şi afle adevărata odihnă şi desăvârşita mulţumire în afara ta, Doamne, dincolo de orice alte daruri şi de toate făpturile tale.
            3. O dulce Mire al sufletului meu, Isuse, iubitor preacurat, Stăpân şi Domn al tuturor făpturilor lumii, cine-mi va da aripile adevăratei libertăţi, să pot zbura până la tine şi în tine singur să-mi găsesc odihna? Când, într-un sfârşit, îmi va fi dat să mă pot cu totul consfinţi ţie, să pot vedea cu ochii mei cât eşti de dulce, Doamne, Dumnezeul meu? Când mă voi putea reculege cu totul întru tine, în aşa fel încât iubirea ta să topească toate simţurile mele şi să te am pe tine mai presus de orice simţ şi rost trupesc, într-un chip fără pereche? Acum mi se întâmplă adeseori să plâng şi suspinul meu de durere îmi însoţeşte pururi paşii: căci multe sunt relele ce se întâmplă în această vale a amărăciunii, aducându-mi într-una tulburare, alean şi întunecare; ele îmi presară calea cu piedici şi amăgiri; mă înşeală şi mă prind în cursă, împiedicându-mă să mă îndrept spre tine, oprindu-mă de la bucuria îmbrăţişării tale, de care au parte sufletele celor fericiţi. Suspinul meu, amărăciunile şi oropsirile atâtor suflete de pe pământ să ajungă la inima ta şi s-o înduplece.
            4. O, Isuse, lumină a slavei fără moarte, mângâiere a sufletelor călătoare, glasul meu amuţeşte înaintea feţei tale: tăcerea mea e cea care-ţi vorbeşte. Mult va mai întârzia să vină Domnul meu la mine? O, de s-ar apleca mai curând asupra slujitorului său sărman şi nemernic, ca să-i dăruiască o rază de bucurie! De i-ar întinde mâna să-l scape de alean şi ananghie! Vino, Doamne, vino: căci fără tine el nu poate fi fericit nici o zi şi nici măcar un singur ceas al vieţii: Tu eşti bucuria mea şi fără tine masa mea e goală. Sunt un oropsit, întemniţat, prins în cătuşe, în aşteptarea clipei când mă vei readuce la viaţă, prin darul luminii tale descătuşându-mă din întuneric şi arătându-mi surâsul feţei tale.
            5. Facă ceilalţi ce vor vrea; în loc de tine, să caute ce le place: eu unul nu vreau şi n-am să vreau nici o altă plăcere în afara ta, Tu, singurul meu Dumnezeu, nădejdea mea, mântuirea mea veşnică. Nu voi tăcea şi nu voi conteni să te rog, până când nu-mi vei răspunde, până ce nu mă vei rechema în harul tău.
            6. Iată-mă, Doamne, aici, de faţă înaintea ta, ca o slugă credincioasă. Lacrimile tale, dorinţele sufletului tău, umilinţele la care te-ai supus, amărăciunile inimii tale zdrobite de durere, acestea toate mi-au înmuiat cerbicia şi m-au adus la tine.
            7. Şi am spus: Doamne, te-am strigat, te-am dorit şi te-am vrut, gata fiind să mă lepăd de toate pentru tine. Dar Tu eşti cel ce m-ai chemat şi îmbiat să te caut. Fii binecuvântat, Doamne, pentru aceasta, căci ţi-ai arătat bunătatea faţă de sluga ta, după belşugul nesfârşit al îndurărilor tale. Ce-ar mai putea să adauge sluga ta, decât să se umilească până la pământ înaintea feţei tale, aducându-şi aminte, până la sfârşitul zilelor ei, de răutatea şi nemernicia sa? Eşti neasemuit mai mult decât toate minunăţiile cerului şi ale pământului. Lucrările tale sunt minunat de bune, judecăţile tale drepte, pronia ta le cârmuieşte pe toate. Slavă şi laudă ţie, Înţelepciune a Tatălui: buzele mele, sufletul meu, odată cu toată făptura, să-ţi aducă laude pururi.

 

 

 

Imitaţia lui Cristos

Thomas de Kempis
Nr vizitatori: 1091001
Harta Site Politică de confidențialitate