Harta Site Login
Să ne recunoaştem slăbiciunea în faţa amărăciunilor vieţii

 

Să ne recunoaştem slăbiciunea în faţa amărăciunilor vieţii
Cartea a III-a, Despre mângâierea lăuntrică, Capitolul XX


            1. Împotriva mea voi mărturisi nedreptatea mea (Ps 31, 5); voi mărturisi, Doamne, şubrezenia mea înaintea feţei tale. De câte ori un lucru de nimic ajunge să mă descumpănească şi să mă întristeze! Iau dârze hotărâri pentru viitor; dar, de îndată ce se iveşte o ispită cât de mică, mă pomenesc la ananghie mare. Uneori dintr-un fleac se naşte o ispită dintre cele mai puternice; ajunge, alteori, cea mai mică suflare de vânt, ca - de bine ce m-am socotit la adăpost -, să mă pomenesc ca şi răsturnat din picioare.
            2. Vezi, Doamne, cât de şubred sunt şi lesne de vătămat în slăbiciunea mea. Fie-ţi milă şi smulge-mă din tină, ca să nu mă cufund (Ps 118, 157), ca să nu rămân părăsit până la urmă. Aceasta mă chinuieşte şi mă face de ruşine înaintea ochilor tăi, să mă ştiu atât de şubred şi de neputincios împotriva patimilor. Şi chiar dacă nu consimt deplin, lupta asta mă frământă şi mă sfârşeşte, căci istovitor e să-ţi duci zilele în luptă fără de oprire. Îmi cunosc cel mai bine slăbiciunea din aceea că gândurile rele mai des îmi dau târcoale, şi mult mai rar mă lasă în pace.
            3. Atotputernice Doamne, Dumnezeul lui Israel, pavăza sufletelor credincioase, priveşte la cazna şi durerea slujitorului tău, ajută făptura ta în tot ce întreprinde! Întăreşte-mă cu putere de sus, ca omul cel vechi şi şubrezenia cărnii să nu poată birui asupra spiritului, încă nesupus cu desăvârşire: e lupta de zi cu zi, mereu reîncepută, împotriva aceluiaşi duşman, până la ultima suflare a vieţilor noastre, ţesute din lacrimi şi amărăciune. Căci vai şi amar de viaţa aceasta, pururi însoţită de umbra suferinţei, de oropsiri şi necazuri, la fiece pas pândită de cursele vrăjmaşului! Într-adevăr, nu apucăm să răsuflăm bine după apăsarea unui necaz sau a unei ispite, că altele încep să dea năvală; mai mult chiar, nici nu încetează cu totul un val, că altele se abat fără de veste, mai puternic încă, asupra capului nostru.
            4. Te întrebi, cum poate fi îndrăgită o astfel de viaţă, plină de atâta alean şi amărăciune, păscută de atâtea nenorociri şi primejdii? Cum poate fi numită viaţă, ceea ce nu conteneşte să dea naştere la urgisire şi moarte? Dar iată că omul iubeşte totuşi viaţa aceasta şi mulţi se străduiesc din răsputeri să afle desfătări în ea. Unii adesea o vorbesc de rău, recunoscând că e amăgitoare şi plină de zădărnicii, dar nu la fel de uşor e gata omul să se despartă de ea, supus încă pintenului preaputernic al poftei şi imboldurilor trupului. E drept că unele lucruri stârnesc plăcere, altele, dezgust şi dezamăgire. Pofta trupului, pofta ochilor şi trufia vieţii (1 In2, 16) trag omul la iubirea lumii trecătoare; în schimb caznele şi amărăciunile venind, pe drept, la urmă, fac să încolţească în inimă sila şi lehamitea de viaţă şi de lume.
            5. Şi totuşi - durere! - un fleac de desfătare învinge cât ai clipi din ochi cugetul robit încă lumii, şi el vede plăceri în ghimpele cărnii (Iov 30, 7), căci nu mai are nici ochi nici gust pentru dulceaţa lui Dumnezeu şi frumuseţea lăuntrică a virtuţii. În schimb, cei ce ştiu să dispreţuiască lumea cu totul, cei ce se străduiesc cu sârguinţă sfântă să-şi trăiască viaţa închinând-o lui Dumnezeu, aceştia cunosc dulceaţa dumnezeiască, făgăduită tuturor celor ce întorc cu adevărat spatele lumii; ei ştiu cât de mare este rătăcirea acesteia şi cât de felurite chipurile amăgirilor ei.

 


 

 

Imitaţia lui Cristos

Thomas de Kempis

Nr vizitatori: 800146