Centrul Don Bosco România
Rânduiala şi rostul lucrurilor care ne aduc plăcere

 

Rânduiala şi rostul lucrurilor care ne aduc plăcere
Cartea a III-a, Despre mângâierea lăuntrică, Capitolul XV


            1. Fiul meu, fii gata să spui, orice s-ar întâmpla: Doamne dacă Tu vrei, aşa să fie. Dacă-i spre cinstea ta, Doamne, pentru numele tău, fie şi asta. Dacă Tu, Doamne, ştii că-i spre binele şi spre folosul meu, dă-mi ceea ce trebuie şi fă să mă pot sluji de această împrejurare, spre slava ta. În schimb, dacă ştii că lucrul acesta mi-ar aduce vătămare, sau că ar dăuna sănătăţii sufletului meu, îndepărtează dorinţa de la mine. Într-adevăr, nu orice dorinţă vine de la Duhul Sfânt, chiar şi dacă, în ochii omului, pare dreaptă şi sfântă. Căci este greu să ştii fără greş dacă duhul cel bun, sau, dimpotrivă, cel rău, te îmboldeşte să doreşti una sau alta, după cum nu poţi şti nici dacă dorinţa vine de la tine sau din altă parte. Mulţi, într-adevăr, s-au ales în cele din urmă cu amăgirea, deşi la început păreau însufleţiţi, în dorinţele lor, de duhul cel bun.
            2. Iată de ce orice dorinţă ivită în minte se cuvine întotdeauna lămurită şi cercetată cu teama lui Dumnezeu în suflet şi cu o inimă smerită; mai presus de orice, totul trebuie să-mi fie încredinţat în duhul lepădării de sine, cu următoarele cuvinte: "Doamne, tu ştii cum e mai bine; facă-se voia ta, fie aşa, fie altminteri, după cum doreşti Tu. Dă-mi ce vrei, cât vrei şi când vrei. Fă cu mine cum ştii că-i mai bine şi după cum îţi place ţie mai mult, după cum e mai potrivit cu cinstea ta preaînaltă. Aşează-mă unde pofteşti, şi fă cu mine tot ceea ce voieşti. Sunt în mâinile tale, întoarce-mă cum vrei, du-mă şi adu-mă de unde vrei. Iată, sluga ta e gata pentru orice: căci nu doresc să trăiesc pentru mine, ci pentru tine; măcar de-aş putea fi la înălţimea acestei desăvârşiri, în toate!"

Rugăciune pentru a cere împlinirea voinţei lui Dumnezeu
            3. Preabunule Isuse, dă-mi harul tău, să fie cu mine şi să lucreze împreună cu mine, să nu mă părăsească niciodată şi să-mi fie alături până la sfârşit. Fă să pot dori şi să voiesc întotdeauna ceea ce îţi este ţie mai plăcut şi pe voie. Voinţa ta să fie voinţa mea; voinţa mea s-o urmeze pururi pe a ta, într-un singur suflet, pe totdeauna. Să pot spune da sau nu, mereu într-un suflet cu tine; să nu pot voi nimic, să nu pot respinge nimic, decât împreună cu tine.
            4. Dăruieşte-mi harul de a putea muri pentru toate câte sunt pe lume; fă să-mi placă să fiu dispreţuit şi trecut cu vederea în viaţa aceasta. Mai presus de orice dorinţă, dă-mi darul de a-mi putea afla odihna în tine, pacea inimii mele să fie întru tine. Tu eşti limanul păcii adevărate a oricărei inimi omeneşti, Tu singur eşti mult râvnita odihnă a sufletului: în afara ta, toate sunt aspre şi neliniştitoare. În această pace chiar - în binele cel mai mare şi fără sfârşit - îmi voi afla somnul şi odihna. Amin (Ps 4, 9).

 


 

 

Imitaţia lui Cristos

Thomas de Kempis

Nr vizitatori: 1088005
Harta Site Politică de confidențialitate