Centrul Don Bosco România
Iubirea de singurătate şi tăcere

 

Iubirea de singurătate şi tăcere
Cartea I, Îndrumări de folos pentru viaţa sufletului, Capitolul XX


            1. Caută timpul potrivit pentru a te întoarce în tine însuţi şi cugetă adeseori la binefacerile lui Dumnezeu. Lasă la o parte lucrurile ce-ţi aţâţă curiozitatea. Citeşte lucruri care să-ţi stârnească mai curând căinţa decât voia bună în suflet. Dacă ai fugi de pălăvrăgelile de prisos şi ai ocoli drumurile zadarnice, dacă ţi-ai feri urechile de ascultarea tuturor noutăţilor şi zvonurilor, ai găsi timp din belşug şi prilej nimerit pentru a stărui în meditaţii evlavioase. Cei mai mari sfinţi ocoleau, pe cât puteau, adunările oamenilor şi alergau mai curând să-i slujească lui Dumnezeu în ascuns.
            2. Bine a spus cel ce scria: De câte ori am fost printre oameni, mai puţin om m-am întors acasă (Seneca, Epist. 7). Acelaşi lucru ni se întâmplă deseori, atunci când prisosim cu vorba în adunări. Este mai lesne să păstrezi tăcerea cu totul, decât, vorbind, să nu aluneci în vorbirea de prisos. Este mai uşor să stai ascuns la tine, decât să te păzeşti cum se cuvine în afară. Aşadar, acela care vrea să ajungă la o viaţă lăuntrică şi duhovnicească, trebuie să se îndepărteze de mulţime, împreună cu Isus. Nimeni nu se arată fără primejdie în lume, decât dacă îi place singurătatea. Nu poate vorbi nimeni, decât dacă ştie să iubească tăcerea. Nimeni nu poate fi mai mare cu siguranţă, decât dacă ştie să fie mai mic, cu plăcere. Nimeni nu poate porunci cu siguranţă, dacă n-a învăţat bine virtutea ascultării.
            3. Nimeni nu se bucură fără teamă, dacă nu are în sine mărturia bunei conştiinţe. Îndrăzneala sfinţilor era întotdeauna întovărăşită de frica lui Dumnezeu. Cu toate că străluceau prin mari virtuţi şi har, nu erau mai puţin smeriţi, şi mereu în stare de veghe. Nu aşa cei fărădelege: îndrăzneala lor se naşte din mândria lor şi din prea mare încredere în ei înşişi şi, la sfârşit, se întoarce în dezamăgire. Oricât de bun călugăr sau pustnic te-ai crede, în viaţa aceasta nu-ţi făgădui niciodată siguranţă deplină.
            4. Adeseori cei mai buni după socoteala omenească s-au primejduit foarte mult, fiindcă s-au încrezut prea mult în sine. De aceea multora le este mai de folos să nu fie scutiţi cu totul de ispite, ci să fie cât mai mult nevoiţi să lupte, ca nu cumva, încrezându-se prea mult în sine, să se mândrească şi să alunece apoi cu uşurinţă înspre mângâieri lumeşti. O, cât de mare pace şi linişte ar avea în suflet acela care ar stârpi orice grijă deşartă şi s-ar gândi numai la cele mântuitoare şi dumnezeieşti, punându-şi în Dumnezeu toată încrederea!
            5. Cine nu s-a deprins cu smerenie în sfânta pocăinţă, nu este vrednic de mântuirea cerească. Dacă vrei să te căieşti din toată inima, intră în odaia ta şi îndepărtează de la tine tot zgomotul lumii, după cum stă scris: Căiţi-vă în chiliile voastre (Ps 4, 5). În chilie vei găsi ceea ce afară pierzi adesea. Chilia locuită neîntrerupt se face plăcută; părăsită de multe ori, naşte urâtul. Dacă de la începutul întoarcerii tale la Dumnezeu o vei locui şi o vei păzi, îţi va fi după aceea cea mai dragă prietenă şi cea mai scumpă mângâiere.
            6. În tăcere şi în tihnă înaintează sufletul evlavios şi pătrunde tainele Scripturii. Aici află izvorul lacrimilor cu care să se spele şi să se cureţe în toate nopţile, pentru a fi cu atât mai aproape de Făcătorul său cu cât a stat mai departe de vâltoarea tuturor celor lumeşti. Aşadar, de acela care se desparte de cunoscuţi şi de prieteni se va apropia Dumnezeu, împreună cu îngerii săi sfinţi. Este mai bine a trăi ascuns şi a te îngriji de mântuirea proprie, decât a face minuni, neglijându-te pe tine însuţi. Este vrednic de laudă cel consfinţit lui Dumnezeu, care iese rareori în lume, care se păzeşte de a fi văzut şi care nu doreşte să vadă pe alţii.
            7. De ce vrei să sorbi cu ochii ceea ce nu-ţi este îngăduit să ai? Lumea trece, şi împreună cu dânsa şi pofta ei (1 Ioan 2, 17). Pofta simţurilor te trage să ieşi în lume, dar după ce a trecut ceasul, ce aduci cu tine înapoi, decât o conştiinţă împovărată şi o inimă împărţită? Ieşirea veselă adeseori dă naştere unei întoarceri triste şi o seară de veselie aduce după sine o dimineaţă posomorâtă. Astfel, orice plăcere trupească se furişează pe nesimţite, dar la urmă muşcă şi ucide. Ce poţi vedea în altă parte ce n-ai putea vedea unde te afli? Iată cerul şi pământul şi toate elementele, căci din acestea sunt făcute toate.
            8. Ce ai putea vedea în altă parte şi care să stăruie mult sub soare? Dacă îţi închipui că vei afla îndestulare, te amăgeşti. Chiar de-ai vedea toate câte sunt, ce-ar fi altceva decât o vedere deşartă? Ridică-ţi ochii tăi în sus, spre Dumnezeu (Ps 122, 1) şi roagă-te pentru păcatele şi greşelile tale. Lasă cele zadarnice celor ce-şi irosesc viaţa în zadar, iar tu îngrijeşte-te de ceea ce ţi-a poruncit Dumnezeu. Închide uşa în urma ta (Mt 6, 6) şi cheamă la tine pe Isus, iubitul tău. Rămâi cu dânsul în chilia ta, deoarece nicăieri nu vei afla atâta pace. Dacă n-ai fi ieşit şi n-ai fi auzit nimic din zvonurile lumii, ai fi rămas într-o linişte şi mai mare; dar fiindcă îţi place să auzi din când în când noutăţi, ajungi sub jug, purtând tulburarea inimii tale.

 


 

 

Imitaţia lui Cristos

Thomas de Kempis

Nr vizitatori: 1088062
Harta Site Politică de confidențialitate