"Pacatul este singurul rau care se vindeca prin lacrimi."
Programul Vara Împreună se adresează copiilor care, în anul școlar 2018-2019, termină clasele I-VII. Înscrierile se vor face începând cu data de 3 iunie, între orele 8:00 și 17:00, până la completarea locurilor disponibile. Detalii despre înscriere se găsesc pe link-ul de mai jos.
24 iunie - 19 iulie 2019, ConstanțaIată-ne gata de Vara Împreună 2019! Acum vă putem oferi toate informațiile necesare. Aveți programul Verii Impreună, lista activităților și toate documentele pentru înscrierea copiilor:
- Nota de informare și consimțământ pentru prelucrarea datelor cu caracter personal
- Acordul părintelui pentru participarea copilului la excursii
Pentru a scurta timpul de așteptare puteți tipări toate cele 5 documente, le puteți completa, semna și aduce la fundație în ziua înscrierii, împreună cu CI părinte și certificatul de naștere al copilului, urmând să alegem împreună activitățile.
COPILUL TREBUIE ÎNSCRIS DE UN ADULT (DE PREFERAT UNUL DINTRE PĂRINȚI).
ESTE OBLIGATORIE PREZENTAREA LA ÎNSCRIERE A ADEVERINȚEI MEDICALE CU PRECIZAREA CLINIC SĂNĂTOS.
:)) Înainte de semnătura finală vom pune întrebări din regulament! (pentru a fi siguri că l-ați citit)
1) Programul Vara Împreună se adresează copiilor care, în anul școlar 2018-2019, termină clasele I-VII.
2) ÎNSCRIERILE se vor face începând cu data de 3 IUNIE, între orele 8:00 și 17:00, PÂNĂ LA COMPLETAREA LOCURILOR DISPONIBILE.
3) La înscriere, părintele/reprezentantul legal va avea asupra sa următoarele documente:
• cerere de înscriere, regulament, notă de informare și consimțământ pentru prelucrarea datelor cu carater personal (se pot descărca dând click pe link-urile de mai sus). Părinții vor veni la înscriere cu aceste documente completate și le vor semna la sediul nostru, în fața persoanelor care realizează înscrierea.
• copie după CI;
• copie după Certificatul de naștere al copilului;
• carnetul de elev ștampilat pentru anul școlar 2018-2019 și completat de către școală sau adeverință de la școală (pentru cei care termină clasa I);
• adeverință de la medicul de familie în care să existe precizarea CLINIC SĂNĂTOS. Adeverința medicală trebuie prezentată obligatoriu la înscriere. (Nu se face înscrierea fără această adeverință!)
4) Copiii care lipsesc cel puțin 5 zile consecutiv, vor fi primiți, în următoarea zi la Vara Împreună, DOAR CU AVIZ MEDICAL (conform prevederilor legale).
5) Contribuția pentru înscriere este de 300 lei (cuprinde asigurarea și tricoul echipei). Contribuția pentru înscriere nu include costurile de catering și cele pentru excursii, acestea se achită separat, doar de către cei interesați.
6) Pauza de prânz începe la ora 12. În funcție de opțiunile făcute la înscriere, copiii pot merge acasă pentru a lua masa sau pot mânca (pachet de acasă/catering) în spațiile special amenajate în cadrul fundației.
Pentru cei care optează pentru Catering, plata se face la înscriere, separat de contribuția pentru înscriere. Meniul stabilit pentru fiecare zi de activități poate fi consultat aici.
Programul zilnic al Verii Împreună:
9.30 - Sosirea copiilor - Animație
10.10 - Moment formativ
11.00 - Activitate (la înscriere, fiecare copil va alege câte o ACTIVITATE săptămânală)
12.00 - Pauza de prânz
14.00 - Reînceperea activităților
14.20 - Turnee, jocuri, activități de grup
17.00 - Plecarea (părinții sunt rugați să nu întârzie și să îi aștepte pe copii la intrare).
În fiecare MIERCURI, programul se va termina la ora 12 pentru a permite animatorilor pregătirea activităților și formarea lor.
În timpul Școlii de Vară – Vara Împreună se vor organiza 3 excursii. Participarea copiilor la aceste excursii este opțională, iar înscrierea se va face doar cu acordul scris al părintelui/reprezentantului legal. Cei care nu pot veni în excursii vor rămâne acasă; la fundație nu vor fi organizate alte activități. Participanții trebuie să fie îmbrăcați corespunzător, să aibă o șapcă/ pălărie, mâncare la pachet și multă apă.
În fiecare VINERI se organizează o SERATĂ la care sunt invitați părinții, bunicii, prietenii, etc.
7) Alte informații utile:
• Secretariat Vara Împreună: cartier Viile Noi, str. Veniamin Costache, nr. 66, telefon: 0770 931125;
• site-ul oficial: http://constanta.donbosco.ro
• Facebook: Oratoriul Don Bosco Constanța
" style="text-decoration:none;">mai mult...În data de 11 mai 2019 vă așteptăm, în număr cât mai mare, la Sărbătoarea copiilor 2019. Evenimentul va fi organizat la Oratoriul Don Bosco din Constanța. Tema sărbătorii va fi: „Întindeți mâna spre pace!”.
În data de 11 mai 2019 vă așteptăm, în număr cât mai mare, la Sărbătoarea copiilor 2019. Evenimentul va fi organizat la Oratoriul Don Bosco din Constanța.Tema sărbătorii va fi: „Întindeți mâna spre pace!”.
N.B. Fiecare participant va veni cu prânzul la pachet.
În perioada 5-7 aprilie 2019, un număr de peste 150 de tineri din Constanța, Bacău și Chișinău au participat la Meeting-ul MTS care a fost organizat la Oratoriul Don Bosco din Constanța. MTS (Mișcarea Tineretului Salezian) este un eveniment mult așteptat de tinerii din România și Republica Modolva. Este o experiență de încheiere a anului formativ pentru animatorii din oratoriile noastre dar și o experiență care aprinde acea „scânteie” de care este tot mai mare nevoie.
În perioada 5-7 aprilie 2019, un număr de peste 150 de tineri din Constanța, Bacău și Chișinău au participat la Meeting-ul MTS care a fost organizat la Oratoriul Don Bosco din Constanța.MTS (Mișcarea Tineretului Salezian) este un eveniment mult așteptat de tinerii din România și Republica Modolva. Este o experiență de încheiere a anului formativ pentru animatorii din oratoriile noastre dar și o experiență care aprinde acea „scânteie” de care este tot mai mare nevoie.
Evenimentul din acest an a avut ca oaspeți doi salezieni: Don Piero Pietrobelli și Iosif Tulbure.
Sloganul întâlnirii a fost „Eu sunt o misiune pentru viața tuturor”. Tinerii au fost invitați la momente de reflecție asupra vieții lor pornind de la întrebările „Cine sunt?” și „Pentru cine sunt?”. Un aspect important, pe care s-a punctat, a fost cel despre dăruire. Viața capătă mai mult sens și profunzime atunci când omul dăruiește celorlați din timpul său, din cunoștințele și iubirea sa.
Sâmbătă, 6 aprilie, s-au organizat ateliere artistice, iar tinerii au avut posibilitatea de a se exprima prin teatru și dans. N-au lipsit momente de rugăciune împreună, socializare, jocuri și serate petrecute în spiritul familiei saleziene.
În încheiere dorim să adresăm un cuvânt de mulțumire tuturor celor care au participat la acest eveniment pentru entuziasmul, bucuria și implicarea în toate activitățile propuse.
Ne vedem la anul la Chișinău!
Sâmbătă, 30 martie, tinerii înscriși ca animatori la Vara Împreună, alături de colegi de-ai lor din diferite școli, au participat la Sărbătoarea tinerilor organizată de Oratoriul Don Bosco din Constanța. Această experiență extraordinară a fost pregătită de viitorii animatori pentru colegii lor. Tinerii au participat la activități de teamworking, turnee de fotbal, baschet și volei, jocuri, momente formative și au avut ocazia de a socializa și a se împrieteni.
Sâmbătă, 30 martie, tinerii înscriși ca animatori la Vara Împreună, alături de colegi de-ai lor din diferite școli, au participat la Sărbătoarea tinerilor organizată de Oratoriul Don Bosco din Constanța.Această experiență extraordinară a fost pregătită de viitorii animatori pentru colegii lor. Tinerii au participat la activități de teamworking, turnee de fotbal, baschet și volei, jocuri, momente formative și au avut ocazia de a socializa și a se împrieteni.
Tema sărbătorii tinerilor a fost: „Și tu poți, totul începe cu tine”, adică și tu poți să schimbi societatea în care trăiești. Tinerii au fost încurajați să se implice mai mult, să facă primul pas pentru a crea o diferență în lume, pentru a face lumea mai bună începând de acolo unde sunt.
Lansarea temei a fost realizată printr-un spectacol „Și tu poți” pregătit de tinerii oratoriului, după care au urmat „mărturiile” unor tineri din oratoriu care au explicat ce a însemnat pentru ei alegerea de a deveni animatori.
Redăm, în cele de urmează, câteva impresii ale tinerilor care au participat la eveniment:
„Și noi putem
O lume nouă să pictăm
Si noi putem
Să fim un stâlp al omeniri
Să fim un viitor al lumii
Destinul să ni-l modelăm
Și noi putem
Prin studiu și prin muncă grea
În întunericul cel sumbru
Sa găsim un echilibru
Ce ne va duce mai departe,
Hai sa ne scriem propria carte
Despre viitorul ce-l vom crea!!"
„Dragi Adulți
Lumea în care trăim să schimbă și valorile noastre la fel. Vrem să construim un viitor nou, diferit, care să ne deschidă oportunități, atât nouă, cât și viitoarelor generații.
Prin învățăturile voastre, ne-ați insuflat dorința pentru ceva mai bun. Raportându-ne la valorile societații în care traim ne-am dat seama că vrem să evoluăm. Acest lucru nu înseamnă neaparat că trebuie să ne părăsim țara. Unindu-ne forțele, dorim să schimbăm părerile celor din exterior, să scapăm de steriotipurele asociate Romaniei. Știm că o persoană nu poate realiza acest lucru singură, dar de la ea începe schimbarea, iar împreună putem face diferența, noi toți suntem schimbarea!!"
„Preastimabili adulți
Vă apreciem din suflet eforturile depuse pentru a ne asigura un viitor prosper și stabil. Știm că voi vreți să faceți lumea asta mai bună, dar și noi putem. De exemplu, bazându-ne pe educația primită și pe imaginația debordantă tipică tineretului, șansele de a dezvolta îndatorile deja existente și a le perfecționa țin doar de inițiativa și puterea interioară. Dacă ne-ați oferi măcar o șansă să demostrăm că suntem perfect capabili de a schimba soarta lumii prin proprile noastre alegeri, vom reuși să facem ce ați făcut și voi, să facem o schimbare urmând-ne propriul drum."
" style="text-decoration:none;">mai mult...Fundația Giovanni Bosco din Constanța prezintă noutățile din activitatea desfășurată în luna februarie a anului în curs. Pentru a vizualiza cele mai importante evenimente petrecute în oratoriu, centrul de zi, casele de tip familial și centrul de formare profesională, vă invităm să efectuați un click aici.
Marți, 6 iunie încep înscrierile la Vara împreună 2017 la Constanța. Înscrierile se vor face până la completarea numărului de locuri disponibile după următorul program: de luni până vineri între orele 7:30-19:00. Pentru detalii referitoare la condițiile de participare și activități faceți click pe linkul de mai jos.
Constanța,3 iulie-28 iulie 2017Tema formativă: PINOCCHIO
Descărcare fișă înscriere - click AICI
1) Se pot înscrie copiii care, în anul școlar 2016-2017, termină clasele I-VII;
a. ÎNSCRIERILE ÎNCEP MARTI, 6 IUNIE
b. Program pentru înscrieri: 7.30 - 19.00
Se vor face înscrieri PÂNĂ LA COMPLETAREA LOCURILOR DISPONIBILE
2) Pentru înscriere, este nevoie de:
a) prezența copilului - (copiii care termină clasa I, trebuie să prezinte carnetul de note sau o adeverință de la unitatea școlară care să confirme că este elev în clasa I, în anul școlar 2016-2017)
b) prezența unui părinte (dacă este cazul, copie dupa hotărârea de încredințare a minorului)
c) copie după certificartul de naștere al copilului
3) Contribuția:
a) Contribuția de înscriere pentru 4 săptămâni este de 230 lei (înscriere, tricou și asigurare medicală)
b) În cazul în care se înscriu frați, contribuția este de 190 lei pentru fiecare dintre ei
c) Contribuția de înscriere pentru 3 săptămâni este de 180 lei
d) Contribuția de înscriere pentru 2 săptămâni este de 130 lei
e) Nu se primesc înscrieri pentru o singură săptămână!
f) Cine dorește serviciul Catering va aduce contribuția la înscriere
4) Echipele (albastră, galbenă, roșie, verde):
a) Se stabilesc, în mod aleatoriu, de către computer (pe baza vârstei, etc.).
b) Echipele sunt doar o modalitate de a organiza jocurile.
5) Programul zilnic al Verii Împreună va fi:
9.30 - Sosirea copiilor - Animație;
10.10 - Moment formativ;
11.00 - Activitate (la înscriere, fiecare copil va alege câte o ACTIVITATE săptămânală);
12.00 - Pauza de prânz.
- Fiecare copil mănâncă din pachețelul adus de acasă!
- Există și posibilitate de Catering (Pentru detalii click AICI)
- Dacă dorește, copilul poate participa la ateliere libere.
14.00 - A doua primire
14.20 - Turnee
15.15 - Marele joc de după-amiază (diferit pentru fiecare zi).
17.00 - Plecarea.
Activitățile Verii Împreună încep la ora 9:30 - Copilul poate fi primit chiar de la ora 7:30, dar până la ora 9:30 se asigură doar supraveghere, nu și animație. P.S. Copiii sunt supravegheați, asistați și animați pe activități, grupe, echipe.
NOUTATE !!! In fiecare miercuri, Vara Impreuna se termina la ora 12.00 pentru a da posibilitatea animatorilor de a pregati activitatile si de a se forma
Excursiile se vor organiza în fiecare JOI, iar înscrierile se vor face în fiecare LUNI între orele 8.00 -17.00:
- 13 iulie la Mănăstirea Cocoș
- 20 iulie la Aqua Magic clasele 4-8; clasele 1-3 vor rămâne la oratoriu și vor avea un program special conceput pentru ei
- 27 iulie la Palatul Copiilor
În excursii copiii trebuie:
- să fie îmbrăcați corespunzător
- să poarte o șapcă,
- să aibă mâncare la pachet și multă apă! Cei care nu pot veni în excursie vor rămâne acasă; la fundație, în acea zi, nu vor fi organizate alte activități. Fiecare excursie se plătește separat.
- În fiecare VINERI SEARĂ (la ora 20.00), dacă nu plouă, se organizează o SERATĂ la care sunt invitați în mod special PĂRINȚII, bunicii, prietenii, etc…
ACTIVITĂȚILE care pot fi alese sunt:
Jocuri distractive, Volei, Basket, Fotbal, Art Fantasy, Brățări, Colaj, Cupru și Oja, Teatru, Dans, Engleză, Informatică, Pictură pe Ghips, Pictură pe nisip, Pirogravură, Kendama, Prinde visele, Păpuși, Traforaj, Fotografie, Pictură pe zid, Vase și Carton, Chitară, Tenis de masă, Desene, Codițe, Jurnalism, Kendo.
(Descarcă prezentare activități aici.)
CATERING (detalii – click AICI)
INFORMAȚII UTILE
site-ul oficial al salezienilor: www.donbosco.ro
Secretariat Vara Împreună: cartier Viile Noi, str. Veniamin Costache, 66
Telefon: 0770 931125
" style="text-decoration:none;">mai mult...Ca în fiecare an, pe 6 mai, salezienii îl sărbătoresc pe sfântul Dominic Savio, cel care a fost cel mai bun tânăr din Oratoriul lui don Bosco! Anul acesta este o ocazie specială pentru că se împlinesc 160 de ani de la moartea sa. Pentru a-l sărbători și noi, în mediul online, vă propunem spre lectură 2 biografii: una mai scurtă, la primul link, sau una mai „complexă”, la link-ul cu numărul 2.
12„În discernământul vocațional, fiţi atenţi la acei tineri cu faţă de iconiţă - spune el -. Pe aceia eu nu-i întreb nici Tatăl nostru. Bucuroşi, sportivi, normali. Să ştie să muncească, dacă studiază să ştie să studieze, să-şi asume responsabilităţile!” Vă oferim câteva "flash"-uri din colocviul lung al papei Francisc cu un grup de novici şi pre-novici salezieni, întâlniţi în mod privat în Casa "Sfânta Marta" pe la ora 12.00. Întâlnirea nu figura în agenda pontifului, dar a fost revelată pe Facebook cu o "transmisie directă" de unul dintre oaspeţii prezenţi în domus vaticana. Textul integral îl găsiți urmărind link-ul.
1Pentru toți participanții MTS 2016, pentru toți nostalgicii sau pentru cei care nu au putut participa la Meeting-ul de la Constanta, la mai puțin de o săptămână de la marele eveniment vă oferim fișierul mp3 al Imnului din acest an.
1În încercarea de a veni în ajutorul animatorilor, vom publica periodic diferite tehnici de animație. Începând de azi vă punem la dispoziție o listă de dansuri-bans-uri cu video-uri explicative și fișiere mp3... urmând ca în viitor să venim și cu partea teoretică a bansurilor. Până atunci... animație plăcută!
Din familia Bans-urilor vă oferim o listă de dansuri mai vechi sau mai noi care au fost foarte apreciate în mediile de animație saleziană. Vă recomandăm să le învățați, să le propuneți...PS: pentru a salva o melodie, trebuie să faceți click dreapta pe mp3-ul dorit și să selectați opțiunea „Save link as...”.
Iată lista!
Nume | Sursa video | Mp3 |
A tutto volume | video | mp3 |
Accendi una luce | video | mp3 |
Achy Breaky | video | mp3 |
Albalux (lauaiana) | Video versiune în Italiană | mp3 |
Ballo criceto | video | mp3 |
Basta poco poco | video | mp3 |
Bienvenido Don Bosco | video | mp3 |
Brasoveanca | mp3 | |
C'est La Vie- Alvin | video | mp3 |
Che bello! | video | mp3 |
Ciocolata | video | mp3 |
Chocolate | video | mp3 |
Chyuaua | video | mp3 |
Compania | video | mp3 |
'T Smidje - Lais (Dansul Irlandez) | video | mp3 |
Dansul Pinguinului | mp3 | |
Ding Dong | video | mp3 |
E tocca a te | video | mp3 |
El Simbolo | mp3 | |
Everybody Dance Now (Baby Vuvu) | video | mp3 |
Five | mp3 | |
Hipoppotamo | video | mp3 |
Hope | video | mp3 |
Il ballo del qua qua (rățușca) | mp3 | |
Alvin Dance 3 | video | mp3 |
Alvin Dance | video | mp3 |
Il Segno del Sogno | video | mp3 |
Imn Vara Impreuna 2016 | video | mp3 |
Macarena | mp3 | |
Maluma Carnaval | mp3 | |
Meneaito | mp3 | |
La colita | video | mp3 |
Occhi nuovi | video | mp3 |
Passo Stella | video | mp3 |
Pitbull - Celebrate | video | mp3 |
Pitbull - Timber ft. Kesha | mp3 | |
Plug&Play | video | mp3 |
Que Fuerte | video | mp3 |
Replug&Play | video | mp3 |
Ritmo vuelta | video | mp3 |
Salta | video | mp3 |
Sarba Studentilor | mp3 | |
Shucu Shucu | video | mp3 |
Smack | video | mp3 |
Socu bati vira | video | mp3 |
Soldiers joy | mp3 | |
Tarzan | video | mp3 |
Tremarella | mp3 | |
Vamos a la playa | mp3 | |
W Lo Sport | video | mp3 |
Waka Waka | video | mp3 |
Bansul este o tehnică de animație prezentă dintotdeauna. Chiar dacă în ultimi ani, în animație, pare că dansurile pare că i-au invadat terenul, bansul se rămâne mereu un element de calitate în animația și educația copiilor și a tinerilor. Dacă este realizat într-un mod corect este un magnet pentru persoane de toate vârstele.
Bansul ne ajută să... depășim anumite „dificultăți” și „să dăm în mintea copiilor” într-un mod pozitiv transmițând bucurie și simpatie, ne ajută să încălzim un ambient, să-l facem mai simplu și mai spontan.
Bansul este un haos organizat. Este un exercițiu de creativitate și de interpretare în care fantezia te transportă într-un context nou ce tu trebuie să-l stăpânești. Bansul poate fi un interval, o pauză expresivă, o ocazie de a elimina tensiunea, câteva aplauze ce unesc două momente. Succesul său depinde de cât de scurt și de simplu este.
Este important ca pe lângă bans să avem și o poveste în care să-l includem, ținând cont de ce anume ne interesează și de destinatarii noștri.
# Îi ajută pe copii să fie atenți la animator.
# Nu creează diferențe între copii.
# Toți sunt implicați și nimeni nu se simte în centrul atenției.
# Animatorul trebuie să fie mereu în cerc, printre copii ca unul dintre copii, încercând să-i convingă să ia în serios și să fie entuziaști pentru ceea ce vine propus.
PS: Nu te speria dacă nu toți copii nu-ti dau atenție de la început... e nevoie de timp ca să fie „contagiați”.
Bansurile pot fi strigate sau cântate:
# Bansurile strigate: nu au nevoie de niciun instrument muzical, dar nu pentru asta sunt cele mai folosite – funcționează doar dacă animatorul este convins! Sunt bune pentru a face liniște (gen Bim, Bum... Bam) sau pentru a lua o pauză între 2 momente.
# Bansurile cântate: sunt „clasicele cântecele” cu text și gesturi legate intre ele.
3 motive pentru care trebuie să continui să le folosești.
Nr vizitatori: 1088286
|
Harta Site |
Politică de confidențialitate
|