Dumnezeu trebuie chemat într-ajutor şi binecuvântat în toate clipele de cumpănă
Cartea a III-a, Despre mângâierea lăuntrică, Capitolul XXIX

            1. Fie numele tău binecuvântat în veac, Doamne (Iov 3, 23), pentru că ai vrut să mă încerci prin această ispită. Dacă nu pot fugi de ea, pot şi trebuie să fug la tine după ajutor, ca răul să fie întors în bine. Doamne, iată, trec prin clipe de amărăciune şi inimii mele nu-i este bine: mă zbat din greu sub pintenul de foc al patimii rele. Ce aş putea să spun acum, Părintele meu iubit? Sunt prins la strâmtorare ca într-un cleşte. Izbăveşte-mă de ceasul acesta! Dar pentru aceasta am venit în ceasul acesta (In 12, 27), ca Tu să fii lăudat, eu să fiu umilit şi, prin harul tău, izbăvit. Îndură-te, Doamne, şi izbăveşte-mă (Ps 32, 14), căci sunt neajutorat şi sărac: pe unde s-o apuc fără tine? Dă-mi, Doamne, răbdare, şi de astă dată. Ajută-mă, Dumnezeul meu, şi nu mă voi teme de nimic, oricât de mari ar fi poverile şi jugul care mă apasă.
            2. Şi ce-aş mai putea spune în această împrejurare? Doamne, facă-se voia ta (Mt 6, 10; 25, 42). Pe drept mă aflu trecut prin încercări şi prin amărăciune. Într-adevăr, mi se cade să îndur - măcar de-aş îndura cu răbdare -, până când acest vifor rău va trece şi cerul se va însenina din nou! Puternică şi preaputernică e mâna ta - ea poate lua de la mine până şi pacostea acestei ispite, îi poate domoli puterea, să nu cad - aşa cum şi mai înainte ai făcut, Dumnezeul meu, atât de bun şi milostiv cu mine. Cu cât mie mi-e mai grea, cu atât îţi este ţie mai uşoară: schimbarea dreptei celui Preaînalt (Ps 76, 10).