Harta Site Login
Plăcut e să-i slujeşti lui Dumnezeu singur, în dispreţul întregii lumi

 

Plăcut e să-i slujeşti lui Dumnezeu singur, în dispreţul întregii lumi
Cartea a III-a, Despre mângâierea lăuntrică, Capitolul X


            1. Mă voi încumeta din nou să-ţi vorbesc, nu voi păstra tăcerea, Doamne, glasul meu va ajunge la urechile Domnului Dumnezeului şi Regelui meu care sălăşluieşte în ceruri. Cât de necuprinsă e mulţimea bunătăţilor tale, Doamne, pe care în taină le împărtăşeşti celor ce se tem de tine! (Ps 30, 20). Căci ce eşti Tu în ochii celor care te iubesc? Ce eşti Tu pentru cei care-ţi slujesc din toată inima? Cu adevărat negrăită este plăcerea vederii tale, darul dulce de care se bucură cei care te iubesc. Tocmai în aceasta mi-ai arătat, mai presus de orice, dulceaţa bunătăţii tale: căci nu eram, şi, iată, tu m-ai adus la fiinţă şi viaţă; şi pe cărări rătăcite umblam, departe de tine, şi Tu m-ai adus la tine, ca să-ţi slujesc, dându-mi poruncă să te iubesc.
            2. O, izvor al iubirii nesecate, ce-aş mai putea să spun despre tine? Cum aş putea vreodată să te dau uitării, pe tine care ai binevoit să-ţi aminteşti de mine, deşi mă înglodasem pe drumul stricăciunii şi al pieirii? Dincolo de toată nădejdea, te-ai îndurat totuşi de sluga ta şi, trecând peste nevredniciile mele, mi-ai arătat harul prieteniei tale. Cum ţi-aş putea mulţumi vreodată pentru asemenea dar? Într-adevăr, nu oricui îi este dat ca - lăsând deoparte totul - să se poată lepăda de lume şi să îmbrăţişeze viaţa mănăstirească. Să fie oare lucru mare a mă afla în slujba ta, Dumnezeule, căruia toată făptura se cuvine de fapt să-i slujească? N-ar trebui, la urma urmei, să mi se pară lucru mare să-ţi slujesc: de necrezut şi uimitor lucru este, în schimb, ca nu pe altul, ci pe mine - în ciuda sărăciei şi nevredniciei mele - Tu să mă fi ales drept slujitor al tău, primindu-mă cu atâta căldură în rândul celor iubiţi şi apropiaţi ţie.
            3. Într-adevăr, tot ceea ce am îţi aparţine, şi toate cele cu ajutorul cărora îţi slujesc sunt, de fapt, ale tale. Prin urmare, s-ar putea chiar, dimpotrivă, spune că Tu eşti cel care mi te pui la îndemână, slujindu-mi mie, decât eu însumi aş putea s-o fac, de unul singur, ca slugă a ta. Dovadă, iată, sunt cerurile şi pământul, pe care le-ai hărăzit să servească omului şi care, zi de zi, urmează întocmai, ascultătoare, tot ceea ce ai poruncit şi tot ce aştepţi de la ele. Dar nici aceasta n-ar fi mare lucru: căci iată, până şi pe îngeri i-ai rânduit să stea pururi în slujba noastră. Şi, mai presus de orice, pe tine însuţi ai binevoit să te pui la îndemâna omului, făgăduind să te dai pe tine însuţi în dar făpturii tale.
            4. Ce aş putea să-ţi aduc în schimb, drept prinos de recunoştinţă, pentru miile şi miile de daruri ale tale? Măcar de-aş fi în stare să-ţi slujesc zi de zi, până la sfârşitul vieţii mele! De-aş fi în stare, măcar o singură zi, să-ţi pot sluji aşa cum se cuvine! Căci, cu adevărat, eşti singurul vrednic de a fi slujit până la capăt, vrednic de a primi toată cinstea şi lauda, fără de sfârşit. Cu adevărat Domnul şi Stăpânul meu eşti Tu; eu însumi nu-s decât o slugă sărmană şi mi se cade să-ţi servesc din toate puterile mele, niciodată să nu obosesc aducându-ţi laudă. Vreau şi doresc din toată inima acest lucru: ajută-mă prin bunăvoinţa ta, suplinind din belşugul darului tău tot ceea ce îmi lipseşte.
            5. Cât de mare este cinstea, cât de mare este onoarea de a fi în slujba ta şi, pentru tine, Doamne, de a putea trece, neîmpiedicat, peste toate. Mare este harul celor ce intră de bună voie în slujba ta sfântă. Vor descoperi dulceaţa şi mângâierile negrăite ale Spiritului Sfânt toţi cei care, din iubire pentru tine, întorc spatele tuturor desfătărilor trupeşti. Vor dobândi o mare libertate lăuntrică toţi cei care, pentru numele tău, se încumetă să calce pe cărarea îngustă, lăsând deoparte orice grijă faţă de cele lumeşti.
            6. O, cât de voioasă şi plăcută este slujirea lui Dumnezeu, cea care aduce omului adevărata sfinţenie şi libertate! Sfântă stare a vieţii monahale, aducând omul în rând cu îngerii, făcându-l plăcut lui Dumnezeu, temut de diavoli, pildă vie pentru toţi cei cu darul credinţei! Cât de mult este de dorit, cât de demnă de îndrăgit această slujbă: săvârşind-o, omul se învredniceşte de binele cel mai mare cu putinţă; mulţumită ei, el dobândeşte zestrea fericirii fără de margini, care nu se curmă niciodată.  

 


 

 

Imitaţia lui Cristos

Thomas de Kempis

Nr vizitatori: 800145