Harta Site Login
Glasul adevărului răsună în ascunzişurile sufletului fără larmă de cuvinte

 

Glasul adevărului răsună în ascunzişurile sufletului fără larmă de cuvinte
Cartea a III-a, Despre mângâierea lăuntrică, Capitolul II


            1. Vorbeşte, Doamne, sluga ta ascultă (2 Regi  3, 10). Sluga ta sunt eu; fă-mă înţelept şi voi cunoaşte mărturiile tale (Ps 118, 125). Pleacă inima mea spre cuvintele buzelor tale şi rostirea ta să coboare precum roua asupra inimii mele. În vechime, fiii lui Israel se rugau de Moise: Vorbeşte-ne tu şi te vom asculta; să nu ne vorbească nouă Domnul, ca nu cumva să murim (Ex 20, 19). Nu în acest fel mă rog eu ţie, Doamne, ci mai curând împreună cu profetul Samuel, plin de dor şi umilinţă: Vorbeşte Doamne, sluga ta ascultă (2 Regi  3, 10). Mie să nu-mi vorbească Moise sau vreun altul dintre proroci, ci tu însuţi, Domnul şi Dumnezeul meu, lumina cea vie, spiritul însuşi care i-a însufleţit pe toţi prorocii: tu singur, fără ei, îmi eşti de ajuns şi mă poţi umple cu învăţătură până la desăvârşire; ei însă, fără tine, rămân neputincioşi.
            2. Pot, desigur, să răsune în urechi cuvintele; dar, prin ele însele, n-au cum să împărtăşească darul spiritului. Pot suna frumos, însă dacă tu, Doamne, păstrezi tăcerea, nu au cum să înflăcăreze inima. Litere zăreşte ochiul, tu însă tâlcul ascuns îl dezvălui. Pot vorbi despre mistere, dar cheia înţelegerii lor e la tine. Se cuprind în ele porunci, dar tu singur ajuţi la împlinirea lor. Arată calea, tu însă dai puterea de-a păşi pe ea. Cuvintele ne înrâuresc doar pe dinafară; tu însă dai învăţătură şi lumină inimilor. Ele mângâie cu roua din afară; tu, dimpotrivă, din lăuntru. Ca vorbe răzbat până la urechile noastre; tu însă dai auzului înţelegerea din adâncuri.
            3. Aşadar, nu Moise să-mi vorbească, ci tu, Domnul şi Dumnezeul meu, adevărul veşnic: altminteri m-aş usca şi m-aş veşteji fără nici un rod, lăsat în voia poveţelor din afară, văduvit de înflăcărarea lăuntrică; să nu-mi fie mie spre osândă cuvântul auzit şi lăsat fără urmare; cuvântul cunoscut şi nepreţuit; cuvântul crezut dar neadus la îndeplinire. Vorbeşte, aşadar, Doamne, sluga ta ascultă (2 Regi  3, 10); tu ai cuvintele vieţii veşnice (In 6, 69). Vorbeşte, Doamne, ca sufletul meu să se mângâie, ca viaţa mea să se poată îndrepta cu totul, iar ţie să-ţi pot aduce prinos de laudă şi preamărire fără de sfârşit.

 


 

 

Imitaţia lui Cristos

Thomas de Kempis

Nr vizitatori: 793408