Centrul Don Bosco România
Puţini sunt iubitorii crucii lui Cristos

 

Puţini sunt iubitorii crucii lui Cristos
Cartea a II-a, Poveţe pentru luminarea lăuntrică, Capitolul XI


            1. Mulţi sunt acum iubitorii împărăţiei lui Cristos din ceruri; puţini sunt însă gata, cu adevărat, să poarte pe umerii lor povara crucii. Mulţi îşi doresc de la Isus alinare, puţini sunt cei ce vor să împartă cu El pătimirea; mai toţi ar pofti să şadă cu El la masă, puţini doresc, în schimb, să se înfrâneze. Toţi ar dori să se bucure cu Isus, puţini ar sări să rabde pentru El vreo caznă. Mulţi nu pregetă să-l urmeze pe Isus până la frângerea pâinii, puţini cutează să meargă până la paharul pătimirii sale. Mulţi îi proslăvesc din gură minunile, puţini sunt cei care să-şi însuşească, în fapt, ocara crucii. Mulţi, în sfârşit, îl iubesc pe Isus atâta timp cât nu li se pune nimic împotrivă. Mulţi îi aduc prinos de laudă şi îl binecuvântează cât timp îi simt în suflet dezmierdările. Dacă însă Isus se ascunde, ori îi părăseşte o clipă, încep să cârtească ori cad cu uşurinţă pradă deznădejdii.
            2. Dimpotrivă, cei care-l iubesc pe Isus pentru El însuşi - nu pentru folosul mângâierii -, îl binecuvântează mereu, întocmai ca şi când s-ar bucura de cele mai mari desfătări, oricare ar fi amărăciunile şi strâmtorările în mijlocul cărora s-ar afla. Şi chiar dacă Domnul n-ar binevoi să le mai dea niciodată mângâierea sa, ei totuşi l-ar lăuda pururi, gata mereu să-i aducă mulţumire.
            3. O, dar ce nu poate iubirea de Isus Cristos atunci când e curată şi dezbrăcată de dragostea de sine, de gândul la propria ei tihnă! N-ar mai fi nimerit să li se spună simbriaşi celor care râvnesc doar la folosul mângâierii proprii? Şi oare nu se dovedesc mai curând iubitori de sine decât iubitori ai lui Cristos toţi cei cu gândul la folosul şi dobânda alinărilor de sus? Unde se va găsi acel om care să vrea să-i slujească lui Dumnezeu neprecupeţit şi fără plată?
            4. Rară este desăvârşirea spiritului ce se dezrobeşte de toate. Cine, într-adevăr, ar putea spune că a întâlnit pe acel om cu sufletul descătuşat de orice poftă, cu totul dezbrăcat de legături faţă de orice făptură? Cutreierând pământul în lung şi în lat, nu vei afla lucru mai de preţ decât asemenea nestemată. De şi-ar da omul toată avuţia, nimic n-ar fi; de-ar face cea mai aspră pocăinţă, n-ar fi mare lucru; de şi-ar însuşi toată ştiinţa de carte, încă ar fi departe; chiar dacă ar avea în suflet multă virtute şi evlavie înflăcărată în inima sa, i-ar lipsi încă foarte mult: un singur lucru şi cel mai trebuincios între toate. Anume care? Să se dezbrace de toate, să se lepede de sine, să se scuture de orice legătură, să nu mai păstreze nici un dram de iubire de sine şi, după ce va fi făcut toate câte ştie că este dator să facă, să creadă că încă n-a făcut nimic.
            5. Să nu facă nici un caz de ceea ce ar putea să pară mare şi vrednic de laudă, ci să se recunoască în adevăr drept o slugă netrebnică, după cuvântul Adevărului care zice: Când veţi face toate câte vi s-au poruncit, spuneţi: slugi netrebnice suntem (Lc 17, 10). Atunci abia spiritul omului va fi cu adevărat sărac şi gol şi va putea spune cu prorocul: Singur şi sărac sunt eu (Ps 24, 16). Dar nimeni totuşi nu-i mai bogat decât el, nimeni mai puternic, nimeni mai liber decât cel care a ştiut să se lepede de sine şi de toate, aşezându-se pe sine pe locul din urmă.

 


 

 

Imitaţia lui Cristos

Thomas de Kempis

Nr vizitatori: 1090992
Harta Site Politică de confidențialitate