Centrul Don Bosco România
Când sufletul e văduvit de orice mângâiere

 

Când sufletul e văduvit de orice mângâiere
Cartea a II-a, Poveţe pentru luminarea lăuntrică, Capitolul IX


            1. Nu-i greu să dispreţuieşti mângâierile oamenilor, cât timp te bucuri de alinarea lui Dumnezeu. Dar neasemuit de greu este să înduri lipsa alinărilor omeneşti, fiind, totodată, lipsit de mângâierile lui Dumnezeu; şi să poţi suferi această însingurare a inimii pentru mărirea lui Dumnezeu, fără a te căuta pe tine însuţi în nimic, fără a te gândi la ceea ce ţi s-ar putea cuveni de fapt. Nici o mirare că sufletul se veseleşte şi gustă din dulceaţa evlaviei în clipele când harul coboară asupra lui ca să-l lumineze. Toţi şi-ar dori asemenea clipe. Plăcut e să înaintezi purtat pe umeri de harul lui Dumnezeu. De ce ne-am mira că povara nu apasă pe grumazul celui dus, ca pe aripi, de mâinile unei călăuze atotputernice?
            2. Bucuroşi ne grăbim la orice dezmierdare: dar cât de greu ne vine să ne lepădăm de noi înşine! Sfântul Martir Laurenţiu a biruit lumea cu ai ei slujitori, căci tot ceea ce părea plăcut în ochii oamenilor, el a ştiut să dispreţuiască; iar de Sfântul Papă Sixt, la care ţinea atât de mult, a ştiut, pentru dragostea lui Cristos, să se despartă cu toată resemnarea. Dragostea pentru Creator a biruit în el dragostea omenească: mucenicul a ales mai curând voinţa lui Dumnezeu decât mângâierea omenească. La fel şi tu, învaţă să te poţi despărţi de orice prieten apropiat şi drag, din dragoste pentru Dumnezeu. Şi nu te lăsa copleşit de amărăciune dacă vreun prieten te părăseşte; doar ştii bine că, mai devreme sau mai târziu, vine clipa să ne despărţim cu toţii unii de alţii.
            3. Lungă şi anevoioasă bătălie trebuie să ducă omul în sufletul său mai înainte de a învăţa să se biruie pe sine cu totul şi toată dragostea inimii să şi-o strămute la Dumnezeu. Când omul se reazemă doar pe sine, alunecă uşor spre ispita dezmierdării omeneşti. Dimpotrivă, cel ce iubeşte cu adevărat pe Cristos şi se străduieşte să-i urmeze virtuţile nu se încrede în asemenea mângâieri, nu umblă după dulceaţa ce alină simţurile, ci caută mai curând încercările aspre, fiind gata să îndure pentru Cristos povara unor cazne oricât de mari.
            4. Atunci, aşadar, când Dumnezeu îţi dăruieşte clipe de mângâiere spirituală, primeşte-le cu rugăciuni de mulţumire, şi nu uita că ele sunt darul Domnului, nicidecum lucruri datorate ţie pentru vreuna din vredniciile tale. Nu te semeţi, nu te bucura peste măsură şi nu te încrede cu nesăbuinţă în tine; dimpotrivă, fii cu atât mai umil, având în vedere tocmai darul primit; ba fii mai grijuliu încă, mai temător pentru toate faptele tale, căci ceasul acela dulce trece repede, iar ispita se va ivi din nou în cale. Când timpul mângâierii lăuntrice a trecut, nu te lăsa cuprins de deznădejde, ci, cu smerenie şi răbdare, aşteaptă cercetarea cerească; căci Dumnezeu, cum bine ştii, are puterea să-ţi dăruiască oricând alinare încă şi mai mare. Aceasta nu-i o noutate care să surprindă pe cei deprinşi cu căile Domnului: astfel de cumpănă e lucru obişnuit, binecunoscut sfinţilor mari, ca şi profeţilor din vechime.
            5. Iată de ce, primind harul Domnului, bine spunea psalmistul: Întru prisosinţa mea mi-am zis: nu mă voi clătina în veci (Ps 29, 7, 9, 11, 12). Iar când acelaşi har se depărta, ceea ce simţea el în sufletul lui îl făcea să zică: Ţi-ai întors faţa de la mine şi m-am tulburat. Dar în această tulburare, departe de a se lăsa pradă deznădejdii, îşi ridica neîntârziat glasul la Domnul şi se ruga: Către tine, Doamne, voi striga şi Dumnezeului meu mă voi ruga. Ca mai apoi, culegând rodul rugăciunii, să mărturisească că rugăciunea i-a fost ascultată: Auzit-a Domnul şi s-a milostivit de mine; Domnul a fost ajutorul meu. Cum anume? Ai întors plângerea mea - spune tot el - spre bucurie şi m-ai încins cu brâul veseliei. Dacă aşa s-a întâmplat cu sfinţii cei mari, nu e cazul să ne pierdem nădejdea, noi cei şubrezi şi sărmani: dacă sufletul nostru este când înflăcărat de râvnă, când cuprins de lâncezeală şi răceală, fapt este că spiritul lui Dumnezeu vine şi se depărtează de noi după cum îi este placul şi vrerea. Tocmai de aceea, fericitul Iov zice: Începi să-l cercetezi încă din zorii zilei, ca neîntârziat să-l pui la încercare (Iov 7, 18).
            6. În ce anume mi-aş putea pune întreaga nădejde, în cine, aşadar, s-ar cuveni să am toată încrederea, dacă nu în milostivirea neţărmurită şi fără de pereche a lui Dumnezeu, în necuprinsa făgăduinţă a harului ceresc? Căci chiar dacă aş avea mereu prin preajma mea numai oameni buni, fraţi evlavioşi, prieteni credincioşi; chiar de-aş ţine în mâini numai şi numai cărţi sfinte şi scrieri preafrumoase; chiar de-aş fi înconjurat într-una de dulci cântări şi imnuri - acestea toate nu mi-ar ajuta prea mult, neavând cum să-mi îndestuleze sufletul, dacă harul dumnezeiesc m-ar părăsi, lăsându-mă însingurat, în toată sărăcia fiinţei mele. Dacă acestea s-ar întâmpla, nu este alt leac şi altă tămăduire decât răbdarea şi lăsarea deplină în voia lui Dumnezeu.
            7. N-am întâlnit niciodată suflet credincios şi evlavios care să nu fi avut de suferit, măcar din când în când, de seceta harului dumnezeiesc, sau care să nu fi resimţit cumva o răcire şi o scădere a râvnei sale. N-a fost sfânt atât de înălţat şi luminat de Domnul care - mai înainte sau mai târziu - să nu fi fost supus urgisirilor ispitei. Într-adevăr, nu este vrednic să-şi înalţe privirea la Dumnezeu cel care, pentru Dumnezeu, n-a fost cercetat prin amărăciuni de tot felul. De obicei, ispita prevesteşte, ca un semn, ivirea mângâierii ce urmează. Căci sufletelor încercate în ispite le-a fost făgăduită alinarea cerească. Celui ce va birui - zice sfânta carte - îi voi da să se înfrupte din pomul vieţii (Apoc 2, 7).
            8. Mângâierea dumnezeiască e dată de sus ca omul să prindă puteri noi şi să poată înfrunta urgisirile ce i se pun împotrivă. Ispita urmează, îndeobşte, ca omul să nu se semeţească cu faptele sale bune. Căci diavolul nu doarme, iar trupul încă nu-i mort şi răstignit cu desăvârşire; iată de ce nu înceta niciodată să te pregăteşti pentru luptă, căci iată, la dreapta şi la stânga ta, duşmani ce nu cunosc odihna stau pururi la pândă.

 


 

 

Imitaţia lui Cristos

Thomas de Kempis

Nr vizitatori: 1083051
Harta Site Politică de confidențialitate